România a redus din decalajul economic şi social care o separa de europa de Vest în ultimii 15 ani, dar pentru a reuşi să se separe de grupul statelor care au economii cu venituri medii, ţara noastră trebuie să investească în tehnologiile viitorului, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, citat de news.ro. El a adăugat că parcurile ştiinţifice reprezintă un ecosistem propice pentru o astfel de dezvoltare, în condiţiile în care cercetarea este indispensablă oricărei strategii de creştere economică sustenabilă.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

"Cercetarea este indispensabilă oricărei strategii de creştere economică sustenabilă. România a redus din decalajul care o separa de Europa de Vest în ultimii 15 ani. Cu toate acestea, pentru a reuşi detaşarea de grupul statelor care au economii cu venituri medii, trebuie să investim în tehnologiile viitorului. Parcurile ştiinţifice reprezintă un ecosistem propice pentru o astfel de dezvoltare, prin facilitarea cooperării dintre sectorul privat, centrele de cercetare şi toţi ceilalţi parteneri interesaţi”, a declarat Klaus Iohannis marţi, la conferinţa „We are inventing the future! Our bet on science!”.

Astfel, spune Iohannis, pe lângă faptul că are un impact direct în sfera cercetării, Parcul Ştiinţific Măgurele reprezintă o „oportunitate de diversificare a polilor de dezvoltare din proximitatea Capitalei”, prin realizarea de investiţii în sudul acesteia.

Cu toate acestea, pentru a atrage cercetători buni, nu este importantă doar oportunitatea unei cariere, ci şi asigurarea unei calităţi ridicate a vieţii, motiv pentru care este important ca proiectele de infrastructură să ţină şi ele pasul.

Şeful statului a afirmat că blocajele din traficul rutier şi lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt elemente care reduc atractivitatea zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov, şi aici este nevoie de acţiune.

"Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Ştiinţific Măgurele se poate creşte popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, şi pentru angajaţi. Din păcate, binecunoscutele şi experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov, şi aici este nevoie de acţiune”, a explicat Iohannis.

De asemenea, spune preşedintele, în ultimii ani, studiile de fezabilitate nu au fost urmate şi de alocarea fondurilor pentru realizarea proiectelor, însă Parcul Ştiinţific Măgurele este o excepţie, pentru că atât terenul, cât şi o parte importantă a resurselor financiare necesare sunt deja puse la dispoziţia proiectului.