De la 1 ianuarie 2019, Repubica Moldova va fi dosarul prioritar de interes la care are dreptul orice stat care preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a declarat senatorul Titus Corlăţean, potrivitRadio Chișinău.

Titus Corlatean (foto arhiva)Foto: Agerpres

„Orice preşedinţie semestrială a Uniunii Europene are şi elemente importante de continuitate, respectiv duce mai departe o serie de dosare începute de alte preşedinţii şi trebuie să le finalizeze, dar are şi dreptul la dosare specifice de interes. Este clar şi am insistat din punctul de vedere al Parlamentului României, iar Guvernul român a acceptat ca viitoare prioritate, atenţia să fie concentrată asupra spaţiului estic, cu o specială privire asupra Republicii Moldova şi a partenerilor asociaţi ai UE. În primul rând este vorba despre o acţiune politică, deoarece trebuie să menţinem sprijinul politic, dar nu în ultimul rând aspecte de natură financiară, bugetară care trebuie să meargă mai departe”, a declarat Titus Corlăţean penru TVR Moldova în cadrul Adunării Interparlamentare Georgia-Republica Moldova-Ucraina care s-a încheiat duminică la Kiev.

Fostul ministru de Externe al României, a mai subliniat că pentru Republica Moldova este foarte important ca după alegerile parlamentare din acest an, la Chişinău să fie creată o coaliţie pro-europeană.

„De la Republica Moldova se cere să-şi ducă mai departe parcursul european, să continuie reformele şi mai ales după alegerile parlamentare să aibă înţelepciunea, mă refer la partidele politice care vor obţine rezultate în alegeri, să aibă înţelepciunea să găsească loc la o masă comună pentru a genera o coaliţie pro-europeană, fără simpatii sau antipatii. În politică totul se concluzionează prin rezultate în alegeri, iar după aceea prin punerea în practică a unui proiect, or pentru un proiect pro-european este nevoie de o majoritate în Parlament”, a conchis Titus Corlăţean.