Presa internațională: Mitingul PSD sau absurdul românesc / Un protest al unui partid aflat la putere, într-un moment în care liderii sunt vizați de dosare de corupție. Dragnea nu a încetat să pună presiune pe magistrați
Zeci de mii de membri şi de simpatizanţi ai stângii aflate la putere în România au manifestat sâmbătă la Bucureşti contra "abuzurilor" din justiţie, "o demonstraţie de forţă fără precedent într-un moment în care mai mulţi lideri ai săi sunt vizaţi de dosare de corupţie", a scris AFP, citată de Agerpres.
Agenţia citată aminteşte că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, condamnat în 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală şi ameninţat de un verdict iminent într-un alt proces, pretinde că este victima unei "structuri subterane" care "parazitează instituţiile statului".
"Această figură controversată a scenei politice, care nu a putut candida pentru postul de prim-ministru din cauza condamnării sale, nu a încetat, de la revenirea partidului său la conducerea României, la finalul lui 2016, să accentueze presiunea asupra magistraţilor", adaugă AFP.
Aceasta mai scrie că manifestanţii au venit din toată ţara la bordul unor autocare închiriate de partid, iar, pentru "a ocupa" Piaţa Victoriei, de peste un an locul unor proteste regulate împotriva guvernului, "PSD a stabilit cote obligatorii de participanţi pentru fiecare filială locală şi a cerut membrilor săi contribuţii financiare".
Totodată, "semn al dorinţei de a-şi face auzită vocea în străinătate, organizatorii au distribuit manifestanţilor pancarte în engleză care criticau 'poliţia politică' ce ar acţiona în România", mai arată agenţia franceză de presă.
Într-un articol intitulat ”Absurdul românesc: un partid aflat la putere cheamă lumea la protest”, euractiv.com scrie că partidul care și-a demis propriile guverne anul trecut a făcut din nou o mișcare fără precedent: a pus în scenă un protest chiar în fața clădirii care adăpostește executivul pe care l-a numit cu câteva luni în urmă.
Chiar premierul Viorica Dăncilă a participat sâmbătă lamitingul PSD care s-a desfășurat sub deviza ”Vrem prosperitate, nu securitate”.
Aparent, PSD dorea să denunțe presupusele abuzuri ale sistemului judiciar și ale serviciilor secrete, dar chiar lideri ai formațiunii au admis că este doar o manifestație pentru a-l susține pe autocratul lider Liviu Dragnea, care are probleme în justiție.
Publicația relatează cum oamenii au fost aduși la miting fiind amenințați că vor rămâne fără slujbe. De asemenea, jurnaliștii amintesc că partidul a decis folosirea parcării Parlamentului pentru autocarele PSD. Ei mai scriu că, deși liderii PSD au tot vorbit despre un miting masiv cu 1 milion de simpatizanți, demonstrația a fost sub așteptări, la eveniment fiind aduși în jur de 180.000 de oameni.
Despre manifestaţia PSD şi a miilor de susţinători din faţa sediului guvernului de la Bucureşti scrie şi Reuters, care notează că protestul a vizat presupusele abuzuri de putere ale procurorilor anticorupţie. "Manifestaţia a fost văzută ca răspunsul coaliţiei de guvernământ la o serie de mari proteste antiguvernamentale de stradă organizate împotriva tentativelor social-democraţilor de a dezincrimina mai multe infracţiuni de corupţie, prin ordonanţă de urgenţă, anul trecut. Protestul popular i-a forţat pe social-democraţi să retragă ordonanţa", explică Reuters.
Agenţia menţionată notează că România este unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană iar Bruxellesul menţine sistemul judiciar de la Bucureşti sub monitorizare specială. Reuters adaugă că procurorii anticorupţie au obţinut în ultimii ani numeroase condamnări ale unor parlamentari, miniştri şi primari, expunând conflicte de interese, abuzuri de putere, fraude şi obţinerea unor contracte cu statul în schimbul mitei.
"Dar politicieni aflaţi la conducere, unii dintre ei fiind sub investigaţie în prezent sau în faza de judecată, au negat faptele imputate şi au acuzat procurorii că îşi folosesc puterea pentru persecuţie politică", aminteşte Reuters. Ei i-au acuzat de asemenea că uzează prea mult de denunţuri de la terţi pentru a construi cazuri. Relatând despre manifestaţia de sâmbătă, agenţia de presă britanică scrie că Liviu Dragnea a intrat în mulţime pe acordurile Odei Bucuriei a lui Beethoven, care este totodată şi imnul UE.
Şi Reuters aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul referendumului, lucru care l-a împiedicat să ocupe postul de premier, iar acum este judecat într-un alt caz de presupusă instigare la abuz în serviciu şi este cercetat într-un dosar privind fonduri europene. În toate cele trei cazuri, Dragnea a respins acuzaţiile, adaugă agenţia citată.
Sursa menţionată mai relevă că parlamentarii social-democraţi încearcă în prezent revizuirea Codului Penal iar criticii au spus că schimbările propuse ar afecta investigaţiile.
Agenţia EFE notează la rândul său problemele în justiţie ale lui Liviu Dragnea, precum şi acuzaţiile acestuia, din timpul mitingului, la adresa procurorilor. Totodată, EFE relevă că, înconjurat de prim-ministrul Viorica Dăncilă, de primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, şi de toţi miniştrii cabinetului, liderul PSD i-a atacat şi pe cei doi ''mari rivali'' ai săi, preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.
Referindu-se la mitingul din Piaţa Victoriei, EFE scrie că au participat pentru a-şi arăta susţinerea pentru guvern "zeci de mii de simpatizanţi ai PSD, majoritatea în vârstă". "În plus, ei şi-au exprimat nemulţumirea pentru ceea ce consideră a fi o 'confiscare a votului'.
Aceasta cu referire la protestele opoziţiei conservatoare faţă de reformele guvernului din sistemul judiciar, criticate şi de Comisia Europeană ca o încercare de subminare a independenţei judiciare a ţării", adaugă EFE. Sursa citată conchide că manifestaţia de sâmbătă este "cea mai numeroasă organizată de un partid politic de la la căderea comunismului în 1989, însă a rămas foarte departe de jumătatea de milion de manifestanţi pe care Dragnea intenţiona să îi mobilizeze".
2. Intrebati de reporteri de ce se afla acolo, prostimea PSD a inganat "la aceasta intrebare nu va putem raspunde", fiindca oamenii au fost santajati de PSD sa vina.
3. Au lasat tone de gunoaie in Pta. Victoriei, aratand lipsa de gandire si interes a participantilor.
4. Discursul lui Dragnea i-a prins pe participanti in timp ce plecau, n-au mai aprins lanternele.
5. Dragnea pare disperat si seamana cu Hitler cand i se apropia sfarsitul. Discursul lui pute a disperare, terminandu-se cu "Victorie!"
6. Masa de manevra a PSD e din ce in ce mai mica.
2. Slăbuț. Tapalagă zice chiar că oamenii credeau că au venit la un protest anti-guvernamental. LOL
3. După festivalul Untold au rămas 120 tone de gunoaie, plus seringi și ceva pliculețe.
4. Ai fost acolo?
5. idem
6. Groaznic. În ritmul ăsta o să ajungă pe la 60%.
Pct. 4. Musteste internetul de filmulete in care se vede clar cum ii intorc sclavetii cururile lui OchiDePesteMort si se cara mai inainte ca acesta sa-si termine "ghiveciul" de discurs !
PS. Restul raspunsurilor pe care le-ai dat celorlalte puncte din mesajul lui @Jos_Dictatura_Dragnea chiar ca nu mai au nicio valoare in contextul prezentat ?
PPS. Iti cam dai seama cum o sa-i intoarca dosul boborul pesedist la o adica !
PPPS. (In clar : cand vor trebui sa-i sara in ajutor in mod spontan, nu organizat) !!
esti mai rau ca_codrin, telektoalu' partidului.
ala balmajeste ca au iesit bucalezii in masa, ca n'au mai avut loc judetenii veniti cu oleaca de zabava, asa incat erau masati pe kisselev pan' la arc, si c'ar fi fost intr'o estimare a sa, deci calificata, peste patru sute douzeci de mii (420.000) de fani ai lui dracnea.
mai baieti, vorba aia veche, mai rariti.
cat de procentu ala, tot de la codrin stefanescu citire... :-)
pe din doua, da, poate.
hai cu update si in "presa internationala". Tariceanu a fost achitat de justitie, nu de manifestanti.
Viclean.
Nu il poate schimba nimeni si nimic.
Acesta ii este caracterul cu sau fara dosar DNA.
Oricum psd trebuie destructurat prin orice mijloace legale/ilegale!La urma urmei si cu dosare fabricate.(asta ca tot behaiti atata despre dosare).Trebuie sa scapam de ei cu orice pret!
2.chiar daca ar fi,sau va fi achitat definitiv,asta nu face decat sa demonstreze ca justitia functioneaza si ca de fapt..''statul paralel'' e in imaginatia lor
sau ''l-a lasat'' statul paralel sa scape asa..din bunavointa?
asta a fost un update special pentru tine
dar nici nu e vorba de asta...
este vorba de "pentru ca putem"
si ca sa se faca dragea si pretinii o mica autofelatie...
ma rog si partial ca sa arate UE si oamenilor care muncesc ca nu le pasa de nimic si ca vor merge pana la capat cu distrugerea acestei tari... acum sa vedem reactia UE , pentru ca din Romania nustiu ce o sa mai poata veni!
"pentru ca pute(m)"
sau, alte cauze, legate de lupta cu...statu' paralel ?!
o fi vreun presimtz la ce va sa vina ?
dar, cum a zis si inaintasul sau, mircea: de'o fi una, de'o fi alta...sau cum zice cantecul, che sera, sera...whatever will be, will be ! ce i'o fi scris...
macar sa se bucure de dragoste, sa nu se fi certat cu iubi...
asta ar fi cel mai grav.. :-)
luptam pentru pace !
pe bune acum, daca aveam un brand de tara care sa tina de institutiile statului si pentru care sa fim respectati, acela era lupta anti-coruptie.
da, suntem saraci si avem probleme si coruptie, dar noi macar facem ceva in legatura cu asta spre deosebire de multe alte tari din UE care au probleme sistemice ca si noi (Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Croatia, Slovacia - nu toate au problemele la fel de mari ca la noi, dar in aceste tari problemele legate de coruptie sunt larg raspandite si nu fac eforturi suficiente pentru a rezolva aceste probleme). sunt si cateva exemple pozitive in Europa, cum a fost Franta lovind la cel mai inalt nivel cu condamnarea lui Sarkozy. In afara de tarile dezvoltate din Europa de vest, Romania era singurul loc unde era implementata o lupta reala impotriva coruptiei. un lucru care merita povestit la nepoti.
cum sa faci miting impotriva anti-coruptiei si sa te astepti la vreo reactie pozitiva din occident? cand tocmai acele tari au conditionat aderarea Romaniei la UE de modalitatea prin care functioneaza justitia si care este acum sub asediu?
Judecatorii s-au dovedit facuti din mamaliga, nu inteleg gravitatea lasarii lui Dragnea in libertate.
peste 6 milioane pentru Iohannis
La alegerile parlamentare:
puțin peste 3 milioane pentru PSD
Cine conduce România?
Despre "parteneriatul" dintre fosta sefa ICCJ si DNA nimic? Nimic? Nimic?
Despre procurori gen Portocala, Eva, Uncheselu, Papici nimic? Nimic? Nimic?
Despre inregistrarile cu Kovesi nimic? Nimic? Nimic?
Despre incalcarea Constitutiei de catre DNA in repetate randuri nimic? Nimic? Nimic?
Despre faptul ca avem mai multi securisti la 1000 de locuitori decat state care au grave probleme cu terorismul nimic? Nimic? Nimic?
Despre puzderia de mandate de interceptare pe "siguratanta nationala" nimic? Nimic? Nimic?
Despre cei aprox. 6 milioane de Romani interceptati ilegal si ale caror drepturi au fost incalcate nimic? Nimic? Nimic?
Si chiar nimic despre utilizarea DNA-ului de catre Livia Stanciu pentru a scapa de o datorie personala fata de Mariana Rarinca? Nimic? Nimic?
E al dracu de interesant insa ca Dragnea a fost condamnat cu suspendare pentru un SMS de catre aceeasi sefa ICCJ de mai sus. Al dracu de interesant si important.
In rest sa traiasca banii lui Soros, manipularile si ONG-urile care se straduiesc, deocamdata cu succes, sa acapareze mass media interna si internationala.
1. Protocoalele de colaborare intre serviciile de informatii si justitie exista in toate tarile civilizate si evident sunt secrete.
2. Inregistrarile falsificate au fost ignorate de orice om de buna credinta.
3. Informatiile publice sunt in esenta dezinformarile A3
4. Sursa informatiei privind numarul de SRI-sti la 1000 de locuitori. Sedinta de scara PSD?
5.Puzderia de mandate este legata de puzderia de corupti ce au cancerizat statul Roman.
6. Se vede ca te-ai scremut mult sa gasesti ceva sa justifice ticalosiile psd dar e cam firava insailarea de fake news a3. Cat despre "independenta" ta totala e o gluma proasta pentreu oricine citeste acest forum. PS Dragnea nu a fost condamnat pentru un SMS ci pentru organizarea unui sistem de fraudare referendum pe baza de mesaje SMS. Si e doar o infractiune de gradul doi a acestui infractor de provincie ajuns sef