Instanța supremă ar putea pronunța sentința în dosarul lui Dragnea

de A.L.     HotNews.ro
Vineri, 8 iunie 2018, 6:00 Actualitate | Esenţial


Liviu Dragnea
Foto: Facebook - Liviu Dragnea
​​Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa vineri o primă decizie în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.

Procurorul a mai susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul "Referendumul", în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.  

Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.

Pentru Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, anchetatorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar. 

Totodată, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată - Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare -, DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi pe o perioadă orientată către minim prevăzut de lege şi cu reducerea unei treimi din pedeapsă. 

În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.  

Pe latură civilă, DNA a apreciat că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.

Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a susţinut că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea şi că acesta nu era abilitat să controleze Direcţia.  

De asemenea, apărătorul a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că persoana despre care se pretinde că ar fi instigat-o Liviu Dragnea, respectiv Anisa Niculina Stoica, a precizat că nu a fost determinată în niciun fel să se angajeze şi să efectueze atribuţiile de serviciu în altă parte. 

Liviu Dragnea le-a solicitat magistraţilor să fie achitat, iar în ceea ce priveşte o eventuală obligare a sa de a efectua muncă în folosul comunităţii, el a arătat că face acest lucru de 20 de ani.

"Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea. Nu am comis absolut niciuna dintre faptele, presupusele fapte, pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, eu am fost foarte clar. Am spus că sper să nu se ajungă acolo, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani", a spus Dragnea, la finalul procesului. 

Pe parcursul procesului, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica şi Ionel Marineci au optat pentru a fi judecaţi prin procedura simplificată, care presupune recunoaşterea vinovăţiei şi scăderea cu o treime a pedepselor, însă ultimul dintre ei a revenit ulterior, cerându-le judecătorilor să renunţe la această procedură.  

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.  

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.  

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.  

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.  

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.



















7828 vizualizari

  • +51 (53 voturi)    
    La Mai Multi de Sapte Ani Liviule! (Vineri, 8 iunie 2018, 6:24)

    un domn [utilizator]

    Sa Aiba Borcea Timp sa faca Revizia la Nepoata!
    • +22 (24 voturi)    
      La multi ani! (Vineri, 8 iunie 2018, 8:51)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Ii doresc multa sanatate si "sa ne" traiasca mult!
      Vreau sa plateasca pentru fiecare infractiune pana putrezeste!
  • +38 (42 voturi)    
    "instanta suprema ar putea..." (Vineri, 8 iunie 2018, 6:25)

    qwerasdf [utilizator]

    sa fim seriosi, e scapat deja "sobolanu'"... nu vedeti ca i-a imbarligat aproape pe toti si are numai slugoi fricosi in toate structurile...?!
    • +20 (22 voturi)    
      Instanta suprema sa puna osul la treaba (Vineri, 8 iunie 2018, 10:08)

      blackbeard [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      Sunt singurul care are senzatia ca in Romania procesele dureaza o vesnicie? Amanari la amanari, prescrieri, vrajeli, balbe etc.

      Cred ca sobolanul e in zona lui de confort. Altfel, probabil fugea cat il tin picioarele, ca udrea, guita & co.
      • +14 (16 voturi)    
        senzatia ta e certitudine, in RO se amina (Vineri, 8 iunie 2018, 10:42)

        mnicku [utilizator] i-a raspuns lui blackbeard

        nu se judeca in procese

        Sint sute de mii de dosare care se tot amina de peste 5 ani............. pt ca judecatorii nu vor sa judece

        de ce ? ca sa isi pastreze scaunul , salariul si bineinteles pensia grasa +pensia speciala

        asta e lumea "justitiei" de fapt a aminarilor
      • +7 (7 voturi)    
        Poate fugi oricand (Vineri, 8 iunie 2018, 10:47)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui blackbeard

        Nu e de parca il verifica careva. Plus ca e sentinta la primul apel daca imi amintesc bine.
  • +43 (45 voturi)    
    Amânare sau achitare (Vineri, 8 iunie 2018, 6:28)

    Captain Obvious [utilizator]

    Justiția deja are bocancul in gură. In ultima vreme numai din astea sunt. Și-a luat-o Udrea că era de peste gard.
  • +13 (15 voturi)    
    cu executare pt infractiunile facute, ar fi normal (Vineri, 8 iunie 2018, 7:33)

    mnicku [utilizator]

    altfel toti isi vor angaja fufele la stat fara ca ele sa lucreze ............
  • +13 (15 voturi)    
    Cred că are majoritate PSD (Vineri, 8 iunie 2018, 7:54)

    nick24 [utilizator]

    și la judecâtori. Deci achitare sau amânare.
    Cică o nouă înfrângere a DNA, dar nu suflă nimeni o vorbă, că poate nu DNA e de vină și judecatorii...
  • +17 (19 voturi)    
    hmm (Vineri, 8 iunie 2018, 8:22)

    dum_i [utilizator]

    Prea tarziu cu stiri d-astea

    Faptul ca un infractor aduce in capitala unui stat sute de mii de slugi ca sa-i scandeze numele este deja definitoriu pentru statul esuat numit Romania.

    Rromanasilor, sper ca v-au placut micii si berea din zilele alegerilor si ca i-ati lasat pe toti pensionarii sa va decida viitorul.
  • +12 (14 voturi)    
    "ar putea" (Vineri, 8 iunie 2018, 8:46)

    Francisc 1 [utilizator]

    slabe sanse sa mai vedem vreun condamnat activist de partid in secolul asta , justitia e paralizata complet.
  • +13 (15 voturi)    
    achitarea (Vineri, 8 iunie 2018, 8:54)

    zigot [utilizator]

    este sentinta pe care instanta suprema se chinuie sa o
    justifice,
    altfel tudorel, nicolicea, iordache, serban si ceilalti serbi
    de pe mosia lui liviu, isi pierd favorurile obtinute prin
    atatea compromisuri.
    si nici dorneanu nu se va simti confortabil
  • +15 (17 voturi)    
    Munca in folosul comunitatii (Vineri, 8 iunie 2018, 8:56)

    Inapasevedeinvers [utilizator]

    Aduce avantaje enorme.

    Iata ce avere a acumulat dragnea muncind de douajdeani numai in folosul comunitatii.
    Si voi, fraierilor, care trageti ca boii numai pentru voi... hehe.
    Toti maharii din psd s-au imbogatind trudind zi si noapte in folosul comunitatii de nu mai stiu pe unde sa-si puna averile!

    Bai, nu mai exista nici ideea de rusine? NU va crapa obrazul?
    Pana si soriciul porcului crapa daca se expune un pic prea mult la flacara.
  • +13 (15 voturi)    
    tare imi e teama... (Vineri, 8 iunie 2018, 9:11)

    liviu_ [utilizator]

    sa nu fi rezolvat judecatorii... sau daca nu ... o sa rezolve direct codu penal!
  • +7 (9 voturi)    
    a (Vineri, 8 iunie 2018, 9:28)

    adrian67 [utilizator]

    Macar cinci si tot e bine pentru tot restul, inclusiv pentru judecatori. Altfel, vor fi transformati in slugi de Dragnea.
  • +8 (12 voturi)    
    Livache îti doresc la multi ani (Vineri, 8 iunie 2018, 9:46)

    Soulless [utilizator]

    Ne vedem la miting.
  • +9 (11 voturi)    
    chiar daca il condamna (Vineri, 8 iunie 2018, 9:49)

    Hans Metter [utilizator]

    Deja Dragnea si-a aranjat legea pentru primul dosar (prima condamnare). Acesta ar putea sa se rejudece. Deci il pot condamna linistiti. Va cere rejudecarea primului dosar si gata. Circul nu se termina asa usor.
    • +5 (7 voturi)    
      Se joaca cu focul? (Vineri, 8 iunie 2018, 10:40)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Hans Metter

      S-au mai vazut cazuri; la recurs s-a dat si mai mult.
      Poate se constata ca "cu suspendare" a fost prea bland.
      Cine ii garanteaza? Vanghelie?
  • +13 (15 voturi)    
    Sunt pesimist...... (Vineri, 8 iunie 2018, 9:51)

    polonyca [utilizator]

    Justitia in mod evident nu mai e ceea ce a fost !! Credeam cu tarie in puterea ei.....acuma insa ma indoiesc ca justitia mai e ....Justitie !! Sa dea D-zeu sa gresesc !!!!
  • +11 (15 voturi)    
    Sa vezi miting, dupa pronuntarea cu executare (Vineri, 8 iunie 2018, 9:55)

    KTerinca [utilizator]

    Am venit, am venit, sa-l aparam pe Oropsit !
    lol
  • +12 (14 voturi)    
    Sa bifam impreuna, Livache…! (Vineri, 8 iunie 2018, 9:56)

    scaraotchi [utilizator]

    - Periuta si pasta de dinti ;
    - Sapun, de preferat “La petit…’’- Gaseste tu marca potrivita, care sa nu atraga privirile pofticioase…!
    - Chiloti pentru fiecare zi din saptamana, fara sambata. Sambata e program liber-ales, pentru cei cu ancora tatuata pe biceps…;
    - ''Programul de guvernare'', imprimat pe hartie tip cur-papier…;
    - Tricoul imprimat cu ‘’ I was a Big Boss…!’’, proaspat spalat si apretat;

    Eu zic ca e bine sa nu uiti nimic, nici nu stii ce dificil e sa inghesui spre exemplu ‘’Programul de Guvernare’’, intr-o amarata de franzela…!
    • 0 (0 voturi)    
      sa bifam impreuna... (Vineri, 8 iunie 2018, 13:28)

      funai [utilizator] i-a raspuns lui scaraotchi

      Da vad ca le stii !
      • +1 (1 vot)    
        Le-am ''prins'', dupa atatia ani de (Vineri, 8 iunie 2018, 14:17)

        scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui funai

        trantit de usi grele si de tras zavoare nu asa de bine unse...!
        Sa aduc vorba de...opareala ?!
  • +18 (18 voturi)    
    ar putea... (Vineri, 8 iunie 2018, 9:58)

    dan.c [utilizator]

    ... daca n-ar fi corupta...
    ... daca romanului de rand i-ar pasa ce se intampla cu tara lui...
    ... daca si cu parca se plimbau in barca
    • -7 (9 voturi)    
      Justiția e servilă pentru că e coruptă (Vineri, 8 iunie 2018, 10:12)

      Omics [utilizator] i-a raspuns lui dan.c

      Justiția e servilă (lui Iohannis, în curând - lui Dragnea,) pentru că e putred de coruptă. Asta ar trebui să fie problema, nu cine își aservește justiția, ci să nu fie servilă.

      Politicienii devin șantajabili pentru că sunt la rândul lor corupți, abia apoi vorbim de probe false.
  • +21 (23 voturi)    
    bancuri (Vineri, 8 iunie 2018, 10:03)

    nahir [utilizator]

    Pai de ce face dragnea miting? Ca sa amane astia pronuntarea sau sa il achite.
    Si cica el nu face presiuni asupra justitiei.
  • +9 (13 voturi)    
    daca il leaga!! (Vineri, 8 iunie 2018, 10:05)

    ABBV [utilizator]

    Daca il leaga, o sa ne scape tara de la dezastru! Daca scapa justitia e deja compromisa! Nu se poate, sa folosesca tara ca pe tarlaua lui de mosie!!! Oricat de oarba ar fi justitia nu e just si drept asa ceva!!!!
  • +9 (11 voturi)    
    Tare mi-e frica (Vineri, 8 iunie 2018, 10:19)

    subcultura [utilizator]

    de o decizie deja stiuta de unii. Contrar poate perceptiei generale, la judecatorii cat or fi ei de independenti, intodeauna parca a batut vantul di aceeasi directie cu politicul, iar cariera lor a fost intotdeauna pe primul loc in prioritatile personale.
    In CSM sectia judecatori bate vantul de revansa, un grup de judecatoare au schimbat de mult macazul, una e deja un fel de permanenta la antena 3, legile se schimba pe banda rulanta etc.

    Inca ceva, Dragnea & Co nu vor sa reduca la tacere justitia (procurorii in special) ca aceasta sa nu isi mai indeplineasca rolul, nu, vor sa controleze ei justitia, sa ameninte ei cu arestari cand vor, sa aresteze ei pe cine vor, sa aiba ei in instanta solutiile pe care le vor.
    La momentul ala se vor debarasa usor de fraierii utili care le-au facilitat rezultatul gen Slugarel, UNJR, diversi de prin CCR sau CSM sau de te miri unde.
  • +5 (7 voturi)    
    Daca instanta cu pricina nu e facuta (Vineri, 8 iunie 2018, 10:34)

    John M. [utilizator]

    din niste neispraviti ca multi altii care-si fac justitie personala, ne-ar putea scapa de o mare belea din care tara n-ar iesi decat castigata.
    • -3 (5 voturi)    
      deja am scapat de Berceanu! (Vineri, 8 iunie 2018, 11:40)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      ...
    • -3 (5 voturi)    
      deja am scapat de Videanu! (Vineri, 8 iunie 2018, 11:40)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      ...
  • +6 (6 voturi)    
    achitare.. (Vineri, 8 iunie 2018, 10:49)

    rochiri [utilizator]

    lupta s-a terminat...achitare scrie pe Liviu Dragnea..maine da si mici si bere...!
  • +6 (6 voturi)    
    din pacate (Vineri, 8 iunie 2018, 10:52)

    coloneze [utilizator]

    va fi achitare. ICCJ a intrat in ceea ce spunea Tarcea SOLUTIA COMODA
    • +2 (4 voturi)    
      Nimic ce Urmeaza Va Fi Comod (Vineri, 8 iunie 2018, 11:20)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui coloneze

      Intre Reconciliere Nationala si Insurectie, alegerea E Numai Una!
  • +1 (3 voturi)    
    7 ani si 6 luni cu (Vineri, 8 iunie 2018, 11:39)

    ...!?! [utilizator]

    amanarea exacutarii pedepsei, c-asa-i justitia cu pesedeaua la guvernare.D
    nominalizati judecatorii din complet, sa-i aflam si noi, bre, HN !
  • +4 (4 voturi)    
    Scopul mitingului de maine . . . (Vineri, 8 iunie 2018, 11:51)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . .aste acela de ai timora pe procurori, dar mai ales pe judecatori. Parerea mea este ca scopul va fi atins!
  • +2 (2 voturi)    
    Vad ca toata lumea isi da cu parerea (Vineri, 8 iunie 2018, 11:57)

    ABBV [utilizator]

    Daca ar fi sa imi dau si eu cu parerea cred ca va primi AMANARE HOTUL!
    Doar s-au dat legi sa poate scapa de dosarul Referendumului. De dosarul asta e mai greu de scapat. Dar daca primul dispare aici poate loa cu suspendare.
  • +3 (3 voturi)    
    Nu va asteptati la minuni (Vineri, 8 iunie 2018, 12:41)

    Coco Whistle [utilizator]

    Intr-o romanie intoarsa pe dos. Aici se dau ordine si pina si pe siteuri se foloseste formularea de 'am inteles' sa traiti. Romania a ajuns ococina a infractorilor tupeisti ai noilor stapini care sint mai presus de lege sau de moralitate sau etica. Numai o revolutie si la noi nu se poarta catifeaua mai poate aduce ceva nou. Dar cine sint liderii miscarii?
  • +1 (1 vot)    
    ar putea ... (Vineri, 8 iunie 2018, 13:18)

    sareta [utilizator]

    N-ar putea ! Justitia este deja Ciordache si Prof Dr. Academician moldoveanul Tudorel .Nici n-ar indrazni sa nu-l "spele", dupa ce de peste 10 ani parchetarii teleormaneni s-au facut ca ploua .
  • +2 (2 voturi)    
    Dragnea la puscarie! (Vineri, 8 iunie 2018, 13:22)

    MirceaIo [utilizator]

    sau poate fuge in Brazilia!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version