Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de promulgare a legii ANI prin care interdicţiile aplicate parlamentarilor între 2007 - 2013, aflaţi în conflict de interese, încetează de drept, informează Administrația Prezidențială.

Klaus IohannisFoto: Administratia Prezidentiala

"În forma adoptată de Parlament, această lege prevede că interdicțiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013, în temeiul art.25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007- 2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept", se arată într-un comunicat de presă al Președinției, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, șeful statului a cerut, pe 14 martie, reexaminarea proiectul de lege de către Parlament, argumentând că "interesul public general nu justifică o asemenea reglementare, iar pe de altă parte sunt afectate standardele de integritate în exercitarea funcțiilor publice, aspect ce este de natură să pună în discuție inclusiv respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene". Solicitarea președintelui a fost însă respinsă de Parlament.

Pe 20 aprilie, Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu neconstituționalitate proiectului de lege, dar judecătorii CCR au respins sesizarea, prin Decizia nr. 334/10 mai 2018.

Drept urmare președintele "este obligat, în temeiul art. 77 alin. (3) din Legea Fundamentală, să promulge legea în forma adoptată de Parlament, aceasta urmând să intre în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I", conchide comunicatul Administrației Prezidențiale.​