Guvernul Dăncilă a stopat procedura de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cererea de stopare a dosarului a fost făcută de Ministerul Culturii și transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul Ministerului de Externe, a declarat pentruG4Media.roambasadorul Adrian Cioroianu.

Rosia MontanaFoto: Hotnews

Motivul stopării? România este în plin proces cu de arbitraj cu Gabriel Resources, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer.

Decizia privind includerea Roșiei Montane ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de-a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain.

”Ne-am bucurat foarte mult când ICOMOS a făcut publică recomandarea înscrierii sitului pe lista patrimoniului. Când am comunicat la București, am primit directivă de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, să cerem în numele guvernului stoparea dosarului, nu retragerea lui, precum și o întrevedere între o delegație guvernamentală și cei de la UNESCO. Motivul? Atât în mandatul guvernului Cioloș, cât și în mandatul actualului Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei nu au susținut înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial. Ei spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”, a spus Cioroianu.