Premierul Viorica Dăncilă se va afla miercuri și joi în Portugalia, unde va avea o serie de întrevederi cu omologul portughez Antonio Costa și cu președintele Marcelo Rebelo de Sousa, arată un comunicat al Guvernului.

Viorica DancilaFoto: Guvernul Romaniei

”Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre România și Republica Portugheză, cu accent pe relațiile economice în vederea exploatării potențialului comercial și investițional, precum și în domeniul apărării și al politicilor de securitate. Cu această ocazie va avea loc inaugurarea unor noi cadre de cooperare în domeniile precum: cercetare fundamentală și inovare, sănătate publică și medicină, cooperare academică”, arată comunicatul.

Potrivit comunicatului, pe agenda discuțiilor va fi și cooperarea în plan european, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.