Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat definitiv la cinci de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, a declarat marţi că o felicită pe Elena Udrea pentru că a reuşit să nu fie în închisă, aceasta fiind condamnată la şase ani de puşcărie în acelaşi dosar, informează Mediafax.

"O felicit pe doamna Udrea că a reuşit să nu fie în închisoare, nu merita să fie în închisoare, aşa cum nici eu nu merit să stau în închisoare. Dânsa a putut să facă asta, eu nu am vrut să fac lucrul acesta. (...) Îmi văd de viaţa mea mai departe, îmi văd de copiii mei, de familia mea. O să trecem peste momentele astea şi o să mergem mai departe", a precizat Rudel Obreja.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a mai explicat, pentru ProSport, că "oamenii care fac ceva pentru această ţară ajung la puşcărie şi sunt promovate lichelele". "Este o mizerie ce se întâmplă, mă aşteptam să fiu achitat şi să fiu răsplătit pentru ceaa ce am făcut eu pentru România. Dar iată că oamenii care fac ceva pentru această ţară ajung la puşcărie şi sunt promovate lichelele care au vândut ţara", a declarat Rudel Obreja, exclusiv, pentru ProSport.