Aproximativ 18.000 de soldaţi din 19 ţări, în principal membre ale NATO, vor participa la exerciţiul Saber Strike care începe duminică în Polonia şi ţările baltice, condus de armata americană pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ceremonia de deschidere a Saber Strike 18, in Vilnius, LituaniaFoto: Sgt. Gregory Summers / defense.gov

Această desfăşurare, una dintre cele mai importante din Europa pentru forţele americane de la sfârşitul Războiului Rece, este destinată să liniştească statele europene aliate ale Washingtonului situate cel mai la est, care sunt îngrijorate din cauza frecventelor manevre militare ruse din vecinătatea lor şi a conflictului ucrainean.

A opta ediţie a acestui exerciţiu anual, care va avea loc între 3 şi 15 iunie, coincide cu informaţia apărută săptămâna trecută în Polonia potrivit căreia această ţară ar intenţiona să participe la finanţarea unei prezenţe sporite a forţelor armate americane pe teritoriul său.

Pawel Soloch, şef al Biroului securităţii naţionale pe lângă preşedinţia Poloniei, a afirmat că un "document de informare" redactat la Ministerul Apărării se referă la o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 miliarde de dolari pe care ţara sa ar putea să îi aloce pentru a participa la cheltuielile de staţionare a unei unităţi blindate americane.

Anunţul a provocat o reacţie imediată a Moscovei apreciind că o asemenea desfăşurare "nu aduce niciun fel de beneficii securităţii şi stabilităţii pe continent".

Statele Unite şi-au consolidat prezenţa pe flancul estic al NATO după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.

Armata americană a înfiinţat, în mai 2017, un nou cartier general în Polonia pentru comanda celor aproape 6.000 de soldaţi ai săi desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor NATO şi Statelor Unite în regiune.

Statele Unite comandă un batalion multinaţional al NATO în Polonia, iar Canada, Marea Britanie şi Germania se află la conducerea unor batalioane similare desfăşurate în ţările baltice vecine, în Lituania, Letonia şi Estonia unde vor avea loc, de asemenea, manevrele Saber Strike.