Un tânăr s-a sinucis aruncându-se de pe un pod pe asfaltul autostrăzii Timişoara - Lugoj

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 iunie 2018, 10:54 Actualitate | Esenţial


Politia
Foto: Facebook - Politia Romana
Un bărbat de 33 de ani s-a aruncat în cap de pe un pod, direct pe asfaltul Autostrăzii Timişoara – Lugoj, iar câţiva şoferi au trecut cu maşinile, în viteză, peste trupul neînsufleţit al acestuia, fără să îşi dea seama despre ce este vorba. Poliţiştii au găsit şi un bilet de adio în care bărbatul îşi cere scuze familiei pentru gestul său, transmite news.ro.

Bărbatul de 33 de ani din Timişoara s-a dus înainte de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, cu o maşină de ocazie până în dreptul unui pod peste autostrada Timişoara – Lugoj, spun poliţiştii, iar după ce a fumat două ţigări şi-a sunat soţia căreia i-a spus că urmează să se sinucidă. Femeia nu l-a crezut, pentru că soţul ei mai ameninţase şi în trecut că se va sinucide.

Bărbatul a sărit, apoi, în cap, de la aproximativ şase metri, direct pe asfalt.

Mai multe maşini au trecut în viteză peste trupul tânărului, dar alţi conducători auto au sunat la numărul de urgenţă 112.

Imediat, circulaţia pe autostrada Timişoara - Lugoj a fost blocată, iar poliţistii au început cercetările.

Poliţiştii criminalişti au găsit şi un bilet de adio în care bărbatul spune că este singurul vinovat de gestul său, că a căzut în patima alcoolului şi că era depresiv, dar că îşi cere scuze familiei.



















1115 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version