Bazinul de înot didactic, inaugurat în urmă cu două luni în prezenţa preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi a preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan, se deschide vineri la Focşani, transmite news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui anunţ al Consiliului Judeţean Vrancea, pe 1 iunie, la circa două luni de la inaugurare, noul bazin de înot din Focşani se deschide publicului. Chiar de Ziua Copilului, bazinul de înot didactic din cadrul complexului sportiv din Focşani – Sud îşi deschide porţile, iar de acum încolo copiii se vor putea antrena sau vor putea să ia lecţii de înot aici, în fiecare zi. Bazinul va fi deschis publicului lunea între orele 14.00-21.00 şi de marţi până duminică între orele 7.00-21.00.

Elevii şi persoanele cu dizabilităţi din judeţul Vrancea vor beneficia de gratuitate pentru cursuri, care sunt organizate în baza protocoalelor încheiate cu unităţile şcolare şi cu DGASPC Vrancea.

Bazinul de la Focşani a fost inaugurat la finele lunii martie, în prezenţa preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea Vrancea, Marian Oprişan. La finalul vizitei, Dragnea a spus că va sprijini cu toate puterile sale, care ”deocamdată nu sunt mici”, să fie făcute în ţară cât mai multe bazine.

Bazinul olimpic de înot din Focşani este unul dintre cele mai mari bazine olimpice de înot din ţară, omologat de Federaţia Internaţională de Polo. Lucrările la bazinul de la Focşani au început în decembrie 2015, iar valoarea lor se ridică la 35 de milioane de lei. Baza Sportivă constă într-un bazin competiţional cu o suprafaţă de 832 de metri pătraţi şi o adâncime de 2,3 metri, dar şi un bazin de antrenament de 312 metri pătraţi şi o adâncime variabil, cuprinsă între 1,2 şi 1,6 metri. De asemenea, Baza Sportivă realizată în Cartierul Sud mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare, cabine de duş. Bazinul olimpic ar urma să găzduiască inclusiv competiţii de înot şi polo, dar şi antrenamente ale sportivilor.