Procurorul-șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a transmis, miercuri, după ce CCR a cerut președintelui Klaus Iohannis să emită decretul de revocare a Codruței Kovesi, că judecătorii Curții au plasat de fapt parchetele sub exercițiul potențial discreționar al ministrului Justiției, relatează Mediafax.

Daniel HorodniceanuFoto: Agerpres

"Prin decizia de astăzi, CCR a plasat de fapt parchetele nu sub autoritatea, ci sub exercițiul potențial discreționar al ministrului Justiției, care este om politic sau, după caz, susținut politic. Garantul constituțional al independenței justiției, CSM-ul, a fost redus la un rol steril, invitat să facă figurație. Avizul - consultativ - al CSM este inutil, dacă la capătul lanțului decizional se află doar obligația președintelui de a respecta decizia ministrului", a transmis procurorul-șef DIICOT.

Daniel Horodniceanu a mai precizat că nu pune în discuție caracterul obligatoriu al deciziei, făcând referire doar la efectele acesteia.

"Este o aberație logică, dacă vrem o justiție independentă. În această consacrare a interpretării legii, linia de demarcație între puterile statului este ștearsă în detrimentul independenței unei părți din autoritatea judecătorească, magistratul procuror", a mai transmis procurorul-șef DIICOT.

Curtea Constituțională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existență a conflictului instituțional între președinte și ministrul Justiției, că șeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi.

"Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în comunicatul Curții Constituționale.