Președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada în perioada 1-2 iunie, o vizită la München, unde va fi premiat de fundație germană ,,Hanns Seidel” cu Premiului ,,Franz Josef Strauss-2018”. Distincția ,,Franz Josef Strauss” este însoțită și de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care Președintele Klaus Iohannis a decis să îl doneze Fundației „Un copil, o speranță”.

Klaus IohannisFoto: Administratia Prezidentiala

”Fundația Hanns Seidel și conducerea Uniunii Creștin-Sociale din Germania (CSU) au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a premiului ,,Franz Josef Strauss” Președintelui României, pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Ceremonia de acordare a premiului va avea loc sâmbătă, 2 iunie a.c., la Palatul Regal din München - ,,Allerheiligen-Hofkirche, iar potrivit comunicatului, distincția ,,Franz Josef Strauss” este însoțită și de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care Klaus Iohannis a decis să îl doneze în scop caritabil Fundației „Un copil, o speranță”.

Laudatio va fi rostit de către doamna Barbara Stamm, Președintele Parlamentului din Bavaria. De asemenea, vor mai susține alocuțiuni președintele Fundației Hanns Seidel, doamna Ursula Männle, și premierul Landului bavarez, domnul Markus Söder.

Cu ozicia vizitei la Munchen, președintele României va decerna vineri Ordinul Național „Steaua Românieiˮ în grad de Comandor doamnei Barbara Stamm, Președintele Parlamentului landului Bavaria.

Ceremonia va avea loc la sediul Consulatului General al României din München, înalta distincție fiind acordată oficialului german în semn de recunoaștere și apreciere pentru activitatea sa politică, pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea relațiilor româno-germane și pentru proiectele sociale desfășurate în România.

Barbara Stamm este prima femeie Președinte din istoria Parlamentului Bavariei. De-a lungul carierei sale politice, începute în 1969 ca membră a Uniunii Creștin Sociale, s-a distins ca partener constant al României, inclusiv din poziția de Împuternicit al Guvernului bavarez pentru relaţia cu țara noastră, precum şi în calitate de Preşedinte al Fundaţiei România-Bavaria pentru Asistenţă Socială.

Doamna Stamm a fondat în 1991 Asociația „Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V” prin intermediul căreia a dezvoltat un dialog foarte constructiv cu autoritățile române pe palierul asistenței sociale. Asociația a desfășurat numeroase acțiuni și proiecte umanitare în județe precum Bihor, Botoșani, Iași, Ilfov, Neamț, Timiș și Tulcea, în sprijinul copiilor, tinerilor și femeilor în situații vulnerabile.

Fundația care va primi donația președintelui derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educația și asistența socială, printre acestea aflându-se și programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticați cu autism și Sindromul Down. Organizația a primit, în cadrul ediției de anul acesta a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, premiul „Instituția Anului”, ca încununare a celor 20 de ani de activitate în beneficiul copiilor vulnerabili și al familiilor acestora.