INS: Numărul autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 10,3%

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 30 mai 2018, 9:59 Actualitate | Esenţial


Amber Gardens Ansamblu Rezidential
Foto: Amber Gardens
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele patru luni din 2018 a fost de 11.852, în creştere cu 10,3% faţă de perioada similară din 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, au fost înregistrate creşteri în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+394 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+254), Sud-Muntenia (+246), Nord-Est (+114), Sud-Est (+65) şi Centru (+54). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-14 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-5).

De asemenea, datele INS arată că în luna aprilie 2018 s-au eliberat 3.735 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 60,3% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere cu 352 a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale.

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+154 autorizaţii), Sud-Muntenia (+90), Nord-Est (+89), Vest şi Nord-Vest (+24 fiecare) şi Sud-Vest Oltenia (+18). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Centru (-24 autorizaţii) şi Sud-Est (-23).

Conform INS, în luna aprilie 2018, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+408 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+125 autorizaţii), Sud-Muntenia (+88), Sud-Est (+74), Nord-Est (+67), Sud-Vest Oltenia (+55) şi Centru (+24). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-17 autorizaţii) şi Nord-Vest (-8).



















186 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version