Opt unităţi de alimentaţie publică din Eforie au fost închise temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor care au dat amenzi în valoare de 70.000 de lei. De asemenea, peste 100 de kilograme de produse preparate au fost retrase de la comercializare şi distruse, transmite news.ro.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat, marţi, că la sfârşitul săptămânii trecute a fost efectuată o acţiune de control în localitatea Eforie, fiind verificate mai multe unităţi de alimentaţie publică, printre care restaurante, terase şi fast-food-uri.

Astfel, echipele de control au descoperit la un restaurant mai multe ciorbe preparate cu o zi înaintea efectuării verificării, fiind socotite produse nesigure pentru consumatori de către comisarii CJPC în condiţiile în care legislaţia în domeniu prevede ca mâncarea în unităţile de alimentaţie publică să fie preparată în aceeaşi zi.

Horia Constantinescu a menţionat că la un alt restaurant echipele de control au descoperit că legumele erau procesate în aer liber, lucru considerat cu potenţia periculos pentru consumatori, iar vasele folosite nu erau potrivite pentru alimentaţie publică, având adâncituri în care se poate dezvolta câmp bacteriologic.

De asemenea, comisarii CJPC au descoperit că la mai multe unităţii de tip fast food mâncarea preparată era ţinută în condiţii improprii, fiind neacoperită şi la temperaturi nepotrivite. Horia Constantinescu a mai afirmat că în urma controlului au fost găsite ustensile murdare şi produse care erau depozitate în spaţii neigienizate.