La peste o zi după incendiul de la Școala 124 din Capitală, angajații au scos cataloagele și alte documente la uscat pe iarba din curtea unității de învățământ, fiind cărate cu roaba, scrie Mediafax. Anchetatorii au mai multe ipoteze privind cauzele care au dus la izbucnirea focului.

Incendiu la scoala 124Foto: News.ro

"Numai in situațiile în care fie dispare fizic, este furat, distrus de incendiu, atunci urmează o procedură de refacere, în funcție de notele elevilor din carnet, din lucrări sau din alte informații. În momentul de față, cataloagele de la 124 sunt păstrate și sunt în starea în care pot servi pentru foaia matricolă și pentru celelalte documnte necesare elevilor. După informațiile directorului, au fost salvate toate documentele școlii", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Insepctoratului Școlar București, Marian Banu.

Pe de altă parte, anchetatorii nu exclud nicio ipoteză. Surse din cadrul investigatorilor spun că există posibilitatea să fie vorba despre un scurt circuit sau o țigară aprinsă, nefiind exclusă varianta ca focul să fi fost pus intenționat.

În cadrul anchetei, se vor verifica imaginile de pe camerele de supraveghere, în cazul în care există imagini, precum și centrala de detecție și semnalizare întrucât existau senzori de fum. Pompierii au revenit, marți, la școala nr. 124 pentru cercetări.

Specialiștii spun că focul a fost puternic din cauza mobilierului și a materialelor didactice existente în școală.