Sari direct la conținut

VIDEO Târgu-Jiu: Mai mulți tineri s-au plimbat cu salteaua gonflabilă pe străzile inundate ale orașului

HotNews.ro
cu slateaua pe strazile inundate din Targu Jiu, Foto: Captura video Facebook
cu slateaua pe strazile inundate din Targu Jiu, Foto: Captura video Facebook

O ploaie torențială a inundat, duminică, mai multe străzi din Târgu-Jiu, ceea ce a făcut ca mai mulți tineri, nemulțumiți că autoritățile nu au luat măsuri pentru evacuarea apei de pe carosabil, s-au plimbat pe drum cu o saltea gonflabilă trasă de o mașină, transmite Mediafax.

Imaginile filmate de un trecător cu tinerii care s-au plimbat cu salteaua gonflabilă pe o stradă inundată din Târgu-Jiu, au fost surprinse duminică, în zona Debarcader.

Filmulețul a fost postat pe Facebook, cu mesajul ”Domnul primar, cei care se ocupă cu canalizările ce fac? S-a mutat lacul din Debarcader”.

Sistemul de canalizare din Târgu-Jiu nu a făcut faţă cantităţii mari de apă, în urma unei ploi torențiale.

O altă stradă inundată a fost Bicaz, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei de pe carosabil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro