VIDEO Al patrulea om care a pășit pe lună, astronautul care a pilotat misiunea Apollo 12, Alan Bean, a murit la 86 de ani 

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 27 mai 2018, 8:44 Actualitate | Esenţial


Prima aselenizare
Foto: NASA
Fostul astronaut american Alan Bean, al patrulea om care a păşit pe Lună, a murit în Texas la vârsta de 86 de ani, scrie BBC. A fost de două ori în spațiu, prima dată ca pilot al misiunii Apollo 12.

Potrivit familiei sale, Bean s-a îmbolnăvit în urmă cu două săptămâni în Indiana şi a murit într-un spital din Houston (Texas). 

Alan Bean, despre care astronautul Mike Massimino a spus că era o persoană extraordinară, a fost şi artist, creator al unor picturi inspirate din spaţiu. 

”Era o combinaţie unică de realizări tehnice, ca astronaut, şi artistice, ca pictor”, a mai spus Massimino.  

Alan Bean, fost pilot de testări în Marina americană, a fost ales să fie stagiar la Nasa în 1963.

A fost de două ori în spaţiu, prima dată - în noiembrie 1969, ca pilot al modulului lunar al misiunii Apollo 12. 

NASA a evocat memoria lui Bean, precizând că misiunile sale spațiale nu vor fi uitate. După retragere, Bean a surprins lumea și locurile pe care le-a văzut în picturile sale, într-un mod remarcabil.



Mai târziu, el a descris cât de complexă şi riscantă a fost misiunea: ”Era mai mult science fiction pentru noi, cred, decât pentru public”. ”Ştiam cât de dificil era, de câte lucruri era nevoie să meargă bine. Este ca şi când ai merge jumătate de drum prin deşertul Sahara, ai opri maşina şi ai campa acolo pentru câteva zile, apoi ai spera că atunci când o vei porni bateria va funcţiona, pentru că, dacă nu, eşti ghinionist”.

În 1973, a fost comandant al celui de-al doilea zbor cu echipaj pe Skylab - prima staţie spaţială americană.  

S-a retras de la Nasa în 1981 şi a început o carieră de artist. 

Cei trei astronauţi care au păşit înaintea lui pe Lună au fost Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, din misiunea Apollo 11 (iulie 1969), şi Charles Conrad, care a făcut parte din misiunea Apollo 12. Dintre ei, doar Aldrin mai este în viaţă şi are acum 88 de ani. 

În total, 24 de oameni au zburat către Lună şi 12 au păşit pe suprafaţa ei.



















1043 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    Intre timp (Duminică, 27 mai 2018, 8:59)

    Soljenitin [utilizator]

    Intre timp pe romani ii trage curentul si inca invoca ploaia cu popi.
  • -7 (11 voturi)    
    A pasit undeva (Duminică, 27 mai 2018, 9:06)

    Kosmos [utilizator]

    Dar nu pe Luna. Momentan suntem captivi pe Terra
  • -7 (11 voturi)    
    mda, un actor (!) (Duminică, 27 mai 2018, 11:18)

    Stapanu [utilizator]

    cei care s-au dus cu Challenger, aia da, erau reali
    • -4 (6 voturi)    
      E așa greu de acceptat declinul US? (Duminică, 27 mai 2018, 14:37)

      Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui Stapanu

      În anii ´60-´70, US avea un potențial uman și material care-l depășește cu mult pe cel actual. Declinul acestora face ca unele lucruri care atunci erau posibile să nu mai fie astăzi. US pur și simplu „a uitat” cum se transportă oamenii pe Lună și a pierdut capacitatea industrială de a asambla o rachetă Saturn 5, proiectată sub îndrumarea sublimului Wernher von Braun.
      • +2 (2 voturi)    
        Nu i-a mai interesat (Duminică, 27 mai 2018, 14:54)

        banel [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

        Atunci era acea cursa impotriva URSS, au astigat-o si nu s-au mai preocupat dupa. Apoi, in sec XXI, si-au dat seama ca e mai rentabil sa lase pe privati sa-si bata capul cu asta, care privati trebuie mai intai sa gaseasca o cale de a face profit inainte de a zbura spre Luna.

        Ramane totusi in carti zborul NASA spre Marte.
        • -1 (1 vot)    
          azi tot zic (Duminică, 27 mai 2018, 18:22)

          Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui banel

          Trimitem pe Marte oameni .ba nu roboti :))
  • -4 (4 voturi)    
    A fost exact că mine, prin telescop (Duminică, 27 mai 2018, 22:50)

    dava10 [utilizator]

    N-a fost nimeni pe lună. Urmăriți documentare pe YouTube și veți vedea argumentele.
    SUA este se pare o foarte mare firmă de îmbrobodit fraieri: mersul pe lună, 11/09 etc.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version