Premierul italian desemnat, Giuseppe Conte, încă nu a reuşit să-şi formeze guvernul susţinut de coaliţia majoritară alcătuită din Mişcarea 5 Stele (M5S - antisistem) şi Liga (extrema dreaptă), preşedintele Sergio Mattarella refuzând numirea unui ministru de finanţe cunoscut pentru poziţiile sale eurosceptice, transmit agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Parlamentul italianFoto: Flickr/ Camera dei deputati

În același timp, liderul Ligii, Matteo Salvini, a scos de pe lista propunerilor pentru viitorul guvern un ministru al economiei pentru că acesta ar fi pe placul Germaniei.

”Sunt foarte supărat”, a scris Salvini pe Twitter, referindu-se la refuzul lui Mattarela de a-l accepta ca ministru de finanţe pe Paolo Savona, un eurosceptic convins, în vârstă de 81 de ani. Acesta din urmă are o îndelungată experienţă politică şi în economie şi este autorul a numeroase lucrări. Dar el s-a remarcat adesea prin poziţii împotriva zonei euro, pe care a descris-o în ultima sa carte drept o ”închisoare a Germaniei”.

Astfel de poziţii îngrijorează Bruxelles-ul, care şi-a exprimat deja preocuparea în legătură cu formarea unui guvern populist în Italia.

Receptiv la aceste semnale, preşedintele Mattarela, care nici el nu agreează un asemenea guvern, însă majoritatea formată din M5S şi Liga nu i-a oferit alternative, a respins numirea lui Savona.

Conform presei italiene, preşedintele nu va reveni asupra acestei decizii, pentru că doreşte ca Italia să-şi respecte angajamentele europene, dar nici coaliţia populistă nu ar avea intenţia să dea înapoi şi ar fi pregătită să meargă până la alegeri anticipate, cele două partide care o compun fiind în creştere în sondaje.

Liderul Ligii, Matteo Salvini, a mai menţionat în mesajul său pe Twitter că a respins includerea în guvern a unui ministru al economiei care ar conveni Germaniei.

Interpelat de jurnalişti sâmbătă dimineaţă în timp ce pleca de acasă, premierul desemnat, Giuseppe Conte, a evitat să comenteze aceste evoluţii, afirmând doar că lucrează în continuare la formarea executivului.