CCR judecă pe 19 iunie sesizarea PNL privind statutul magistraților

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 25 mai 2018, 10:33 Actualitate | Esenţial


Valer Dorneanu, presedintele CCR
Foto: Agerpres
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 19 iunie sesizarea PNL în legătură cu modificările la Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, au precizat vineri, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Partidul Naţional Liberal a depus joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor. Documentul este semnat şi de parlamentari USR.

"În urma reexaminării iniţiativei legislative, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii nr. 252/2018, am sesizat CCR cu neconstituţionalitatea a şase dintre textele normative astfel adoptate. Sesizarea vine după ce coaliţia PSD - ALDE a impus soluţii legislative de o calitate foarte scăzută, la minime istorice, unele dintre norme depăşind şi limitele reexaminării şi, de asemenea, fiind neclare, impredictibile pentru o viitoare aplicare. Astfel, patru texte normative au fost modificate cu depăşirea limitelor legale ale reexaminării, dispoziţiile criticate nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar completarea acestora nu reprezenta o corelare legislativă şi nici nu se regăseau într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate neconstituţionale", se arată în sesizarea PNL.

Potrivit sursei citate, Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale, modificând şi alte dispoziţii care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale, fapt care atrage încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.

"De asemenea, cinci texte normative nu respectă nici exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate a normei, impuse prin art. 1 alin. (5) din Constituţie, textele fiind neconstituţionale ca urmare a impredictibilităţii lor în viitoarea aplicare", mai spun semnatarii sesizării.

Liberalii menţionează că art. 3 alin. (12) din Legea nr. 303/2004 - "procurorii numiţi de preşedintele României se bucură de stabilitate" - excede deciziei CCR, dispoziţiile art. 3 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar completarea acestuia nu reprezintă o corelare legislativă şi nici nu se regăseşte într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate neconstituţionale.

















511 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    aha (Vineri, 25 mai 2018, 10:59)

    srpc [utilizator]

    deci tot raspunderea personala pentru deciziile aberante ii deranjeaza


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version