Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că modificările legii privind documentele de călătorie vin cu schimbări majore, atât pentru solicitanți cât și pentru angajații Direcției de Pașapoarte. Odată cu extinderea valabilității documentelor se așteptă și o relaxare a activității la ghișee, transmite Mediafax.

Carmen DanFoto: Facebook - Carmen DAN

Termenul de valabilitate al Pașaportului simplu electronic va fi extins de la 5 la 10 ani, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Modificarea legii privind pașapoartele va avea un efect direct și asupra angajaților Direcției de Pașapoarte, spune Carmen Dan.

"Aceste modificări vin și în sprijinul autorităților. Nu putem dimensiona numărul personalului angajat la Direcția de Pașapoarte ținând cont de perioada de vârf. Este neproductiv și ineficient să angajăm oameni doar pentru că, două-trei luni pe an, este aglomerat la ghișeu. Tocmai de aceea s-au impus măsuri suplimentare, inclusiv pe linie legislativă, care să conducă la fluidizarea activității și asigurarea unui climat civilizat de furnizare a serviciului public", a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook, ministrul de Interne.

Camera Deputaţilor, cameră decizională, a adoptat, în plenul de miercuri, o propunere legislativă prin care valabilitatea paşapoartelor simple electronice este extinsă de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit 25 ani.