Curtea Constituțională a admis obiecția președintelui Iohannis și a declarat legea ce modifică unele acte normative din domeniul sănătății este neconstituțională în ansamblul său.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR.

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții, pe 25 aprilie, o sesizare în care amintește că a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi, însă Legislativul a modificat şi alte articole decât cele semnalate, iar Guvernul a emis două ordonanțe de urgență ce transpun legislativ o parte din dispozițiile acesteia, deși facea obiectul unei cereri de reexaminare. Mai mult, argumenta Klaus Iohannis, legea întoarsă de la promulgare conţine prevederi ce contravin Constituţiei.

”Curtea a constatat, în esență, că Parlamentul a nesocotit limitele cererii de reexaminare, drept pentru care a constatat că legea, în ansamblul său, încalcă art.77 alin.(2) din Constituţie”, se spune în comunicatul de miercuri al CCR.