DIICOT susține că nu a colaborat cu SRI în baza unui protocol în dosarul lui Mihail Boldea, precizând însă că Serviciul a pus în executare mandate de supraveghere. Privind cheltuielile de judecată de 30.000 lei, Direcția arată că doar transportul și rapoartele de constatare costă peste 25.000 lei, transmite Mediafax.

Mihail BoldeaFoto: cdep.ro

„În cursul urmăririi penale în cauza cu numărul 88/D/P/2009 nu au fost desfășurate activități de urmărire penală în colaborare cu SRI, în baza vreunui protocol. Astfel, nu au fost administrate probe și nu au fost obținute mijloace de probă”, a precizat DIICOT Galați, la solicitarea lui Mihail Boldea.

Fostul deputat a solicitat DIICOT Galați să furnizeze lămuriri privind implicarea SRI în dosarul în care acesta este judecat la Curtea de Apel Iași pentru grup infracțional organizat. Pe de altă parte, deși procurorii au precizat că nu s-a colaborat cu SRI în baza unui protocol, ei au subliniat că au existat activități ale structurii de informații în cadrul dosarului lui Boldea.

„Activitățile derulate de SRI au constat în punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanțele de judecată sau a ordonanțelor provizorii emise de procuror, având în vedere că instituția sus-menționată era autoritatea desemnată de legiuitor în această materie. SRI a furnizat doar informațiile deținute referitoare la faptele ce făceau obiectul cercetărilor”, se arată în sursa citată.

De asemenea, Boldea a solicitat și o justificare a cheltuielilor judiciare în valoare totală de 30.000 de lei, pe care acesta trebuie să le achite.

„Referitor la justificarea sumei de 30.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare puse în sarcina lui Mihail Boldea, DIICOT a oferit următoarele cifre: cheltuieli privind serviciile poștale (telefon, fax, xerox) - 800 de lei, planșe foto - 1.500 de lei, cheltuieli cu transport martori - 6.000 de lei, cheltuieli transport dosar pe relația DIICOT ST Galați - ÎCCJ și retur pe perioada urmăririi penale - 8.000 de lei, cheltuieli transport dosar pe relația DIICOT ST Galați - Parlamentul României (Camera Deputaților) și retur pe perioada urmăririi penale - 2.000 de lei, cheltuieli privind analize transferuri monetare - 1.000 de lei, rapoarte de constatare tehnico-științifică - 1.500 de lei, cheltuieli hârtie, imprimante cu regim special, citații - 500 de lei, cheltuieli transport inculpat pe relația CRAP Galați - ÎCCJ - 8.000 de lei, alte cheltuieli - 700 de lei”, arată răspunsul procurorilor”, arată răspunsul procurorilor.

„Potrivit comunicatelor de presă ale DIICOT din anul 2012, ancheta în cauza subsemnatului a fost cea mai scumpă anchetă din istoria DIICOT Galaţi - 150.000 lei noi, iar în sarcina mea s-au stabilit cheltuieli judiciare de 300 de milioane de lei vechi. (...) În contextul în care acest răspuns este în afara limitelor legale, DIICOT fiind o instituţie de stat, care munceşte pe bani publici şi înregistrează în contabilitate cheltuielile - ce reprezintă fiecare, pentru ce dosar a fost făcută acea cheltuială, trebuia să aibă o oglindă strictă a modului în care s-au făcut aceste cheltuieli în raport şi în corelare cu probele administrate de către dânşii în faza de urmărire penală în dosarul meu”, declarase fostul deputat.

Fostul deputat Mihail Boldea este judecat într-un dosar de la Curtea de Apel Iași, cauză în care este vizată infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat. Într-un alt dosar, în care a fost acuzat de spălare de bani, Mihail Boldea a fost achitat, în luna aprilie 2018, de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, pe motiv că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Decizia nu este definitivă.