Sari direct la conținut

Lucian Onea și-a dat demisia de la șefia DNA Ploiești, după ce Parchetul General a declanșat urmărirea penală împotriva sa

HotNews.ro
Lucian Onea, fostul sef al DNA Ploiesti, Foto: captura tv
Lucian Onea, fostul sef al DNA Ploiesti, Foto: captura tv

​Lucian Onea a demisionat, marţi, din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

El a fost audiat marți dimineață la Parchetul General, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile într-un dosar care vizează modul în care se desfășurau anchetele la DNA Ploiești.

Acesta este urmărit penal pentru participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, potrivit unor surse.

„Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut”, a spus Onea.

El a afirmat că nu vrea să discute detalii din dosar şi că urmărirea penală este secretă. Totodată, Lucian Onea s-a declarat nevinovat în acest dosar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro