Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu s-a discutat în cadrul Guvernului sau al partidului despre o naționalizare sau desființare a Pilonului II de pensii și nici nu se are în vedere așa ceva, dar a admis posibilitatea unei suspendări temporare a plăților către acest Pilon, care nu este însă decât „o chestiunea financiar-contabilă”.

Liviu DragneaFoto: PSD

„Nu s-a discutat, noi nu vom adopta nicio măsură care să ducă la desființarea Pilonului II de pensii”, a spus Dragnea, într-o conferință de presă, vizibil iritat.

Însă PSD dorește ca „cetățeanul român odată informat să aibă posibilitatea să opteze unde consideră personal că îi e mai bine”, respectiv doar la Pilonul I sau la Pilonul I și II, a continuat acesta.

În această situație, „se va decide dacă e nevoie să se suspende plata sau plata să se continue ca și până acum și să se facă regularizări ulterior”, a spus Dragnea.

Redăm mai jos declarațiile liderului PSD pe tema Pilonului II de pensii:

În ceea ce privește Pilonul II de pensii obiectivele noastre au fost asumate și sunt susținute, și anume:

  • - Primul obiectiv este ca în următoarea perioada, Ministerul Muncii și nu numai să finalizeze o analiză riguroasa, exhaustivă a tuturor datelor financiare, pentru a se putea prezenta tuturor cetățenilor României informațiile financiare referitoare la nivelul de pensie pe care-l va avea un cetățean român care este doar în Pilonul I și nivelul de pensie pe care-l va avea un cetățean care este și în Pilonul I și în Pilonul II.
  • - Al doilea obiectiv este ca cetățeanul român o dată informat să aibă posibilitatea să opteze unde consideră dumnealui personal că este este mai bine: să rămână doar cu Pilonul I sau să ramână și cu Pilonul I și cu Pilonul II

Deci nu există niciun fel de decizie adoptată în Guvern, o decizie adoptată în Partid, o decizie adoptată în Coaliție care să cuprindă următoarele lucruri:

  • 1. Nu s-a discutat, nu se discută și nu vom adopta nicio măsură care să ducă la desființarea Pilonului II de pensii, așa cum a început să se rostogolească pe anumite televiziuni și spun eu cu foarte mare respect să nu se mai rostogolească astfel de informații mincinoase.
  • 2. Nu există nicio decizie pentru a se înlocui contribuțiile care acum merg de la bugetul asigurărilor sociale de stat către Pilonul II de pensii. Deci, în primul rând să înțeleagă toată lumea că nu e vorba de bani privați. Pentru că poate că unii oameni așa înțeleg pentru că, poate în mod deliberat se comunică așa ceva, sau cum am mai văzut pe câțiva care au mai avut și funcții de conducere din România care spun 'să nu-mi ia banii mei de acolo. Aici este vorba de contribuțiile pe care toți le avem la sistemul de pensie, care intră în bugetul asigurărilor sociale de stat. 3,75% din această sumă merge la Pilonul II.

Deci, nu se naționalizează Pilonul II și nu se înlocuiește această contribuție, această parte de 3,75% din tot bugetul de pensii cu o cotă din impozitul pe venit, așa cum am înțeles că acest domn de la comisia de prognoză a propus. Pot fi idei, păpreri este problema dumnealor. Programul de Guvernare a fost un program votat public de cetățeni, votat în parlament și care va fi implementat. Eu nu încurajez pe nimeni și îi rog și vă rog și pe dvoastră să rămâneți totuși cât de mult se poate, cât este posibil sau cât sunteți lăsați, ancorați în realitate și în programul de Guvernare.'", a declarat luni președintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat care este explicația existenței acelui document oficial în care se menționează intenția Guvernului de suspendare a plătilor la Pilonul II, Liviu Dragnea a spus:

  • "Ce document este acesta? Am spus mai devreme că în ceea ce privește Programul de guvernare nu există această prevedere. Programul de guvernare are putere de lege. În schimb desființarea Pilonului II de pensii este o minciună, naționalizarea Pilonului II este a doua minciună."

Întrebat de o altă jurnalistă dacă PSD sau Guvernul are în vedere să suspende plata contribuțiilor pentru pilonul II de pensii pentru următoarele 6 luni, liderul PSD a declarat:

  • "În momentul în care se va face acea analiză și dacă se va ajunge la această decizie, care este o intenție în Programul de guvernare, și anume să se creeze o perioadă de opțiune pentru fiecare cetățean, plata pentru Pilonul II de pensie poate fi sau nu suspendată. Asta va fi ca rezultat al analizei și după o discuție  cu administratorii privati ai banilor publici din fondurile din pilonul II, ca să nu se încurce calculele, dacă o parte din nu știu câte milioane de români, care contribuie acum la PI și la Pilonul II, și unii sunt doar la Pilonul I, poate sunt mai mulți cei de la pilonul I care vor să se mute și la Pilonul II și atunci trebuie să se decidă dacă este nevoie să se suspende plata sau plata să continue ca până acum și să se facă regularizările ulterioare. Deci este doar o chestiune financiar contabila, care va fi decisă împreuna cu administratorii respectivi.", a spus Dragnea.

Întrebat despre un orizont de timp când s-ar putea lua decizia suspendării contribuțiilor la Pilonul II, președintele PSD a spus:

  • "În momentul în care această analiză va fi gata, dacă va fi o decizie politică pentru a fi pusă în practică, după discuțiile cu administratorii privați ai fondurilor, în funcție de asta, se va ajunge la o variantă sau alta. Că va fi în această vară, că va fi în această toamnă, o să vedem. Eu cred că în acest an trebuie închis subiectul respectiv, dar sub nicio formă nu va fi pusă sub semnul întrebării funcționarea acestor fonduri. Vom discuta pe larg când se va lua o astfel de decizie.", a precizat Liviu Dragnea.