Patru copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 6 ani au fost răniți, vineri, după ce a căzut peste ei structura și copertina metalică a unei stații de autobuz de la periferia municipiului Dej, județul Cluj, la locul incidentului intervenind o ambulanță SMURD, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat vineri, pentru Mediafax, că cei mici au fost transportați la spitale din Dej și Cluj-Napoca pentru investigații medicale.

”Am intervenit cu o ambulanță SMURD în cazul a patru copii peste care a căzut structura și copertina metalică a unei stații de autobuz din Dej. Copii erau conștienți și au vârste de 4 luni, 2 ani, 4 ani și 6 ani. Cei doi copii mai mari au fost transportați la Spitalul Municipal Dej pentru investigații medicale iar ceilalți doi mai mici la UPU Pediatrie Cluj-Napoca, toți prezentând traumatisme”, a spus Biriș.

Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a declarat la rândul său pentru Mediafax că incidentul a fost cauzat de tatăl copiilor care s-ar fi prins de structura metalică a stației de autobuz situată la periferia orașului.

”Este vorba despre o familie de romi - soț, soție și patru copii, iar soțul s-ar fi prins de structura metalică a stației, care era slăbită într-o parte, iar aceasta s-a rupt și a căzut. Copiii nu sunt în stare gravă, am verificat la spital”, a spus Morar.

Reprezentanții IPJ Cluj au precizat că stâlpii metalici de susținere a copertinei erau ruginiți, iar uzura avansată a acstora a dus la prăbușirea copertinei.