Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 ale Drumului Expres Craiova-Piteşti sunt foarte aproape de anulare deoarece oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastrucutrii Rutiere (CNAIR) s-au grăbit să deschidă ofertele înainte de finalizarea tuturor contestaţiilor, arată Asociaţia Pro Infrastructură, invocând decizia Curții de Apel București.

AutostradaFoto: Captura YouTube

”Supunerea oarbă în faţa stăpânilor politici, graba, lipsa de viziune şi prostia responsabililor CNAIR sunt cauzele blocării, tergiversării şi, în final, anulării licitaţiilor pentru 81,26 km din cei 121 km (adică 67%) ai coridorului Craiova-Piteşti. În cazul tronsoanelor 3 şi 4, CNAIR s-a grăbit să deschidă ofertele depuse înainte să fie soluţionate toate contestaţiile. Curtea de Apel Bucureşti a admis parţial contestaţia unui constructor, iar acum CNAIR se află în imposibilitatea de a opera modificările impuse de instanţă”, spun reprezentanţii Asociaţiei Pri Infrastructură, pe Facebook, potrivit news.ro.

Potrivit acestora, pentru tronsonul 1, licitaţia s-a făcut după o ”documentaţie execrabilă, plină de erori şi de informaţii contradictorii”.

Asociația solicită oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ”să dea dovadă de responsabilitate, să îşi asume deciziile dure şi nepopulare, dar necesare pentru binele proiectului, care în speţa de faţă sunt anularea licitaţiei şi relansarea acestui proiect la profil complet de autostradă, cu un studiu geotehnic serios şi o documentaţie care să ţină cont de realităţile actuale din teren”.