Trupul neînsufleţit al lui Cristian Ţopescu va fi depus, joi, în Studioul 2 al TVR

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 15 mai 2018, 20:27 Actualitate | Esenţial


Cristian Topescu
Foto: Agerpres
Trupul marelui comentator sportiv Cristian Ţopescu va fi depus joi, 17 mai, în Studioul 2 al Televiziunii Române, în intervalul 11.00-19.00, anunţă postul public de televiziune, potrivit News.ro.

Membrii Consiliului de Administraţie al SRTv sunt alături de colega lor, Christel Ungar Ţopescu, soţia omului de televiziune, şi de jurnalista Cristina Ţopescu, fiica comentatorului sportiv.

"Timp de peste o jumătate de secol, Cristian Ţopescu a fost unul dintre cel mai iubite simboluri ale Televiziunii Române. Datorită profesionalismului, curajului, patriotismului şi carismei domniei sale, Cristian Ţopescu a fost aproape un idol al mai multor generaţii de români", se arată în comunicatul transmis de membrii CA al SRTv.

Cristian Ţopescu, născut în 1937 la Bucureşti, a fost comentator sportiv, general de brigadă şi senator de Bucureşti. A lucrat la Televiziunea Română începând din anii 1960, îndeplinind funcţiile de reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator, redactor şef al secţiei de sport a TVR, director general adjunct şi consilier.

Comentator de legendă, a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie sau victoria Stelei în Cupa Campionilor.

În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă.

Începând cu anul 1967, a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier al şefului televiziunii publice.



Citeste mai multe despre   


















364 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    de morți, numai de bine (Marţi, 15 mai 2018, 20:39)

    Captain Obvious [utilizator]

    S-a mai dus un psd-ist, fost comunist.
    • 0 (0 voturi)    
      Și teveriștii se vor lăuda (Marţi, 15 mai 2018, 21:56)

      alibaba_zeul_meu [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

      că au depășit iar 1% audiență!
    • +1 (1 vot)    
      O fi (Marţi, 15 mai 2018, 22:31)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

      O fi, insa sunt de parere ca acum trebuie sa ii multumim pentru emotiile aduse odata cu evolutiile sportivilor romani.

      Iti multumim, Cristian Topescu!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version