Acordul de găzduire al scutului antirachetă de la Deveselu ar putea fi renegociat. SUA vrea să instaleze și sisteme de apărare antiaeriană pe rază scurtă

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 15 mai 2018, 12:51 Actualitate | Esenţial


Sistem antiaerian SeaRAM
Foto: Navy.mil
Acordul SUA-România de găzduire a scutului anti-rachetă Aegis Ashore de la Deveselu ar putea fi renegociat pentru a permite Agenției de Apărare Antiracheta SUA instalarea unor capabilități de apărare antiaeriană pe rază foarte scurtă. Autoritățile americane studiază instalarea unor astfel de capabilități printr-un radar militar și un sistem de tip SeaRAM folosit în special pentru apărarea navelor de rachete sau aeronave inamice.

Șeful Agenției de Apărare Antirachetă din cadrul Pentagonului, generalul Samuel Greaves, a afirmat, pentru publicația americană Inside Defense, că actualele acorduri privind utilizarea terenurilor semnate de SUA cu România și Polonia în vederea desfășurării sistemelor Aegis Ashore prevăd doar capabilități de apărare antirachetă, iar adăugarea de capabilități de apărare antiaeriană ar presupune renegocierea acestor pacturi, scrie Profit.ro care citează Inside Defense.

Agenția de Apărare Antirachetă (MDA) a derulat deja un studiu pentru a determina ce opțiuni are la dispoziție pentru apărarea aeriană pe rază foarte scurtă a bazei de la Deveselu. Într-o primă fază  MDA a efectuat un test de fezabilitate pentru folosirea unui senzor antiaerian pasiv, iar un al doilea test, menit să evalueze fezabilitatea la sol a sistemului, așteaptă aprobarea finanțării necesare.

„În acest moment, așteptăm finanțare pentru a finaliza testarea unui sistem propriu-zis care ar include un radar militar low-cost ca potențial candidat, precum și un sistem SeaRAM", a detaliat șeful MDA.

SeaRAM este un sistem de rachete realizat de Raytheon utilizat pe navele de război pentru apărarea împotriva rachetelor anti-navă, dar și a avioanelor, elicopterelor sau dronelor inamice.

Acordul între România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a fost semnat în septembrie 2011, iar în mai 2016 sistemul Aegis Ashore de la Deveselu a fost declarat operațional.


Citeste mai multe despre   


















5614 vizualizari

  • +20 (28 voturi)    
    Pai ar fi bine (Marţi, 15 mai 2018, 13:07)

    Martinezu [utilizator]

    Am avea si noi si noi in sfarsit un sistem de aparare antiaeriana. E adevarat ca probabail zona de protectie s-ar reduce la Deveselu, dar ar fi macar un inceput.
    • +12 (20 voturi)    
      mda (Marţi, 15 mai 2018, 13:28)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

      Pana isi baga PSD coada... sa nu uitam ca Dracnev a mai "amenintat" (ca sa nu zic sabotat) SUA cand era vorba de contracte de aparare
  • -20 (30 voturi)    
    sunt dați draq (Marţi, 15 mai 2018, 14:37)

    Mazeta [utilizator]

    iranienii ăștia...
    • +12 (16 voturi)    
      slabut, fi mai creativ.. (Marţi, 15 mai 2018, 15:29)

      taro [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      cel putin pana-ti spune seful tau de la Moscova ce sa postezi.
    • +10 (14 voturi)    
      ti-am dat... (Marţi, 15 mai 2018, 15:33)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ...+ pentru umor...Oricum stii si tu cine e dat draq...ca doar de acolo vine papica,n'asa?
  • -14 (14 voturi)    
    Multumim partidului (Marţi, 15 mai 2018, 15:51)

    Jesuis.PasCharlie [utilizator]

    ..ca ne arata dujmanul si ne mai si apara de el .
    Noroc cu dujmanii astia ca ne simtim si noi bagati in seama...poate ar fi bine o editie pC gender neutral pe hartie reciclata din "De ce ne sunt dujmani si cum sa ne aparam de ei".
    ...apropo cine e dujmanu de ne trebuie d'alea scurte pe lange cele lungi care deja E ?
  • +4 (4 voturi)    
    . (Marţi, 15 mai 2018, 15:53)

    Ingwar [utilizator]

    trebue, trebue
    ar fi bine ca acea raza "scurta" sa protejeze si R. Moldova inclusiv, sa ajunga protectia macar pina la transnistria
  • +6 (10 voturi)    
    Este continuarea planului de a transforma (Marţi, 15 mai 2018, 16:02)

    Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator]

    Romania in cuirasat plutitor pentru a contrabalansa lipsa unei flote militare romanesti.

    In curand vor fi montate tuburile lanstorpile, care vor lansa Rovane Plumb cu raza medie de actiune. Coafura Rovanei Plumb este fabricata din tungsten si poate penetra orice tip de blindaj naval.

    Corturile in care vor locui romanii muncitori ramasi in Romania vor fi folosite ca panze, pentru a propulsa tara, in timp ce capitanul Dragnea se va scufunda permanent in iubita lui tanara care il place numai pentru aspectul sau placut si simtul umorului.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version