O maşină parcată în municipiul Sibiu a fost avariată, luni, de un stâlp de electricitate care a fost doborât de utilajul folosit la ridicarea autoturismelor parcate ilegal. Şoferul autospecialei nu a fixat înălţimea potrivită a încărcăturii, iar la pătrunderea în curtea societăţii a agăţat cablul montat pe stâlp. Reprezentanţii Primăriei Sibiu, de care aparţine societatea care foloseşte utilajul, au precizat că autoturismul va fi reparat din poliţa RCA, transmite news.ro.

Stalp cazut peste o masina din SibiuFoto: News.ro

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu, în municipiul Sibiu, pe strada Autogării, şoferul unei autospeciale destinate ridicării de autoturisme nu a fixat înălţimea potrivită a încărcăturii, iar la pătrunderea în curtea societăţii a agăţat cablul montat pe un stâlp de iluminat public, stâlp care s-a rupt şi a căzut peste un autoturism parcat.

În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto are 51 de ani, este din localitatea Sălişte şi nu se afla sub influenţa alcoolului. ”Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au avertizat în scris conducătorul auto, urmând ca pagubele să fie recuperate prin societatea de asigurare”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

Societatea care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate ilegal în Sibiu este în subordinea Primăriei.

”Accidentul a avut loc la intrarea în spaţiul de depozitare a autoturismelor ridicate. Utilajul de ridicări a agăţat firele suspendate şi a tras şi stâlpul de iluminat, acesta dărâmându-se. Maşina avariata din acest accident va fi reparată pe polita RCA a utilajului de ridicări”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Maşinile parcate ilegal în municipiul Sibiu sau pe locurile speciale pentru persoanele cu handicap sunt ridicate şi depozitate într-un loc amenajat în acest sens. Pentru recuperarea lor, proprietarii trebuie să plătească.