Taragotistul Dumitru Fărcaș, a împlinit, sâmbătă, vârsta de 80 de ani, ocazie cu care președintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Național "Serviciu Credincios" în grad de cavaler, informează Administrația Prezidențială, citată de Mediafax.

Dumitru FarcasFoto: Agerpres

Potrivit sursei citate, distincția oferită de către șeful statului lui Dumitru Fărcaș a fost acordată în semn de recunoaștere pentru întreaga sa carieră, dar și pentru contribuția pe care a adus-o culturii.

În cadrul concertului organizat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, interpretul de muzică populară i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis, spunând: "această distincție mă onorează".