Fostul principe Nicolae spune că relaţiile sale cu membrii familiei regale "nu sunt cele mai bune" şi, chiar dacă nu are comunicare cu aceştia, îi va invita la nuntă

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 10 mai 2018, 17:29 Actualitate | Esenţial


Principele Nicolae alaturi de Alina Binder
Foto: Facebook
Fostul principe Nicolae recunoaşte că relaţiile cu familia regală nu sunt bune, în continuare, el declarându-le jurnaliştilor joi, cu ocazia unei vizite în judeţul Arad de Ziua Regalităţii, că încearcă să deschidă comunicarea cu familia, dar că nu a mai vorbit cu Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei române, de la moartea Regelui Mihai, transmite News.ro. Nicolae spune că va trimite o invitaţie pentru fiecare membru al familiei regale pentru nunta sa.

Ziua Regalităţii a fost marcată în oraşul arădean Pecica de Asociaţia "Amicii Regelui Mihai", cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local, fiind prezent şi fostul principe Nicolae, alături de soţia sa Alina. Cuplul a făcut un tur al mai multor obiective din oraş, cum ar fi şcoli, o brutărie şi o fermă de bivoli. Cei doi au vizitat şi "Stejarul Regelui", plantat în ziua naşterii M.S. Regele Mihai I, aflat în piaţa din centrul oraşului.

"E o zi foarte importantă pentru noi, pentru ţară, mă bucur că am ajuns la Pecica, unde este Stejarul Regelui. E un miracol că acest arbore mai este în viaţă, ne aduce aminte de bunicul meu, Regele Mihai", a spus Nicolae.

În cursul serii de joi va avea loc şi un spectacol de muzică veche prezentat de Cvartetul Euterpe al Filarmonicii de Stat Arad şi soprana Nicoleta Brola, la care participă monarhişti şi fostul principe Nicolae, alături de soţia sa Alina.

În programul oficial al evenimentelor, lui Nicolae îi este atribuită fosta titulatură, arătându-se că în Pecica va fi prezent "Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României".

Întrebat de jurnalişti dacă relaţiile sale cu membrii familiei regale s-au îmbunătăţit, fostul principe a spus că nu are o comunicare bună cu rudele.

"Relaţiile nu sunt cele mai bune, dar încerc în continuare să deschid cumva comunicarea cu familia", a spus Nicolae.

El a recunsocut că de la moartea bunicului său nu a mai vorbit cu Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei române.

"Cu mama mea am vorbit de câteva ori şi am o legătură foarte bună cu soră-mea", a spus Nicolae.

Întrebat de jurnalişti despre nunta sa, Nicolae a declarat că va trimite o invitaţie fiecărui membru al familiei regale.

"Sper că vor veni", a spus fostul principe, care nu a dorit să dezvăluie şi alte nume de pe lista de invitaţi, afirmând că o va face probabil săptămâna viitoare. El a precizat totuşi că are invitaţi din toată Europa, dar şi din SUA şi Australia.


Citeste mai multe despre   


















1127 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Nicolae poate declara in orice moment (Joi, 10 mai 2018, 17:54)

    Rahan5 [utilizator]

    existenta unei noi Case Regale prin propria Ramura Regala. Asa ca notiunea de ,,fostul principe" este nepotrivita. In plus fostul Rege Mihai I, inaintea mortii nu il putea deposeda de titlul de ,,principe" pe Nicolae I, pentru ca numirile si degradarile din titluri nobiliare le poate face numai un rege in functie, si nu un rege abdicat.
    In caz ca nu mai exista un rege in functie, titlurille nobiliare se mostenesc din tata in fiu fara a mai putea fi retrase de diversi sefi de case regale fara tron etc.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version