Avocatul Poporului anunță că a formulat o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea parțială a mai multor hotărâri ale Consiliului Local al comunei Dofteana, județul Bacău, cu privire la modalitățile de instituire a taxelor de salubritate, PSI și de pază, în cazul unui cetățean, repararea pagubei și suspendarea acelor hotărâri până la soluționarea cauzei.

Dofteana, BacauFoto: Avocatul Poporului

Ce spune instituția condusă de Victor Ciorbea:

”Acțiunea Avocatului Poporului este urmarea unor petiții adresate instituției centrale și Biroului Teritorial Bacău, în 2017 și 2018, prin care un cetățean semnala faptul că a moștenit o proprietate în comuna Dofteana, însă nu mai locuiește acolo din 1976, iar în 2015 a solicitat scutirea de la plata taxelor cu destinație specială de salubritate, PSI și pază, întrucât în acest imobil nu locuiește nicio persoană.

Acesta a specificat faptul că a cerut Consiliului Local al Comunei Dofteana să nu îi calculeze taxă de salubritate, PSI și pază deoarece un imobil nelocuit nu poate genera niciun fel de deșeuri, care să necesite colectare, transport, depozitare, pe raza comunei Dofteana, iar protecția împotriva incendiilor și paza bunurilor sunt asigurate de persoane/instituții ale statului specializate în acest sens.

În urma analizării situației de fapt și a examinării aspectelor în fapt și în drept, Avocatul Poporului a constatat că hotărârile Consiliului Local al Comunei Dofteana au fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 101/2006, taxa specială de salubritate fiind stabilită pentru fiecare rol/familie/gospodărie și nu pe numărul de persoane.

Față de principiile stabilite de Legea nr. 101/2006, care impun o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea și calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea și egalitatea de tratament a utilizatorilor, aprobarea taxei de salubritate pe rol/gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile și nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, din moment ce gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane în compunere, iar cantitatea serviciului prestat este, prin urmare, diferită, în funcție de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării.

Situația impusă de Primăria Comunei Dofteana este de natură a produce dezechilibre serioase cu privire la suportarea prețului prestației, raportat la contraprestația operatorului, cu grave consecințe în ceea ce privește respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament al utilizatorilor serviciului de salubritate. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că hotărârile Consiliului Local al Comunei Dofteana creează o discriminare nejustificată între persoanele – moștenitori care au dezbătut succesiunea lăsată de defuncți și cei care nu au întreprins acest demers, autoritatea publică hotărând să aplice unele taxe doar persoanelor care dețin certificat de moștenitor, chiar dacă imobilele ce alcătuiesc masa succesorală nu sunt locuite, față de situația nedezbaterii succesiunii, caz în care taxa de salubrizare nu este datorată.

Care este oare diferența între persoanele diligente, care dețin certificat de moștenitor și celelalte persoane, în condițiile în care niciunele nu locuiesc/domiciliază pe raza teritorială a Comunei Dofteana? Avocatul Poporului concluzionează că un imobil nelocuit, față de care s-a dezbătut succesiunea, produce totuși deșeuri menajere, față de unul pentru care succesiunea nu este dezbătută.

În ceea ce privește taxa PSI, Avocatul Poporului consideră că instituirea acesteia este nelegală întrucât nu rezultă care este temeiul impunerii unei asemenea taxe, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la nivel central prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti. Deși consiliile locale au obligaţia să constituie servicii de urgenţă voluntare (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 307/2006), Consiliul Local al Comunei Dofteana nu justifică temeiul perceperii taxei PSI.

De asemenea, cu privire la instituirea taxei de pază, Avocatul Poporului observă faptul că taxele speciale de pază pot fi instituite prin hotărâre a consiliului local, însă pe baza unui plan de pază a comunei, care să prevadă asigurarea pazei tuturor bunurilor cetățenilor (inclusiv terenuri, mijloace de transport), nu doar a unora dintre ele (clădiri/construcții) și fără a se face distincție/discriminare în funcție de sex și vârstă, respectiv după cum bunul aparține unei persoane fizice de sex masculin sau feminin, și cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani.

Avocatul Poporului observă faptul că modalitatea de instituire a taxei de pază este nelegală, creând discriminări între locuitorii aceleiași comune, atât sub aspectul naturii bunurilor păzite și supuse taxării, cât și sub aspectul vârstei și sexului persoanei obligate la plata unei asemenea taxe.”