De 10 Mai: Petrecere în grădina Palatului Elisabeta, concerte, lansări de carte, Maratonul Independenţei

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 10 mai 2018, 7:28 Actualitate | Esenţial


Casa Regala a Romaniei
Foto: Casa Regala
Petrecere în grădina Palatului Elisabeta, concert de muzică de fanfară şi demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei în Piaţa Palatului Regal, concert la Sala Radio, lansări de carte, vernisaj şi Gala anuală a Asociaţiei Furnizorilor Casei Regale a României sunt câteva dintre evenimentele care prilejuiesc celebrarea Zilei Regalităţii la Bucureşti, transmite news.ro.

De 10 mai, vor fi organizate mai multe manifestaţii la Bucureşti şi la Blaj, de miercuri până duminică.

La manifestările prilejuite de Ziua Regalităţii vor participa Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena şi soţul ei, Alexander Philips Nixon, şi principesa Maria.

Joi, de la ora 8.00, în faţa Arcului de Triumf, va începe Maratonului Independenţei, competiţie sportivă care se va desfăşura pe traseul Arcul de Triumf, Palatul Elisabeta, Parcul Regele Mihai I, Teatrul de vară, Ansamblul Statuar "Părinţii Europei Unite" de pe Insula Trandafirilor, staţia de metrou Aviatorilor, zona sportivă de pe latura de nord a lacului Herăstrău, Podul Băneasa, Fântâna Mioriţa, Casa Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf.

În aceeaşi zi, de la ora 11.00, la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român.

Vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Philips Nixon şi principesa Maria. Va fi susţinut un concert de muzică de fanfară şi va fi executată o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei. Îşi vor da concursul Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul, militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul”, precum şi Jandarmeria călare.

Un spectacol de teatru caritabil despre principesa Ileana a României va avea loc joi, de la ora 19.00, la Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR). Accesul la eveniment va fi liber. Spectacolul de teatru urmăreşte destinul fiicei reginei Maria şi a regelui Ferdinand. Piesa este pusă în scenă de şi cu Liana Ceterchi, după o dramatizare de Edith Negulici a romanului autobiografic "Trăiesc din nou".

Spectacolul va fi un omagiu adus Principesei Ileana a României, Arhiducesa de Austria, care a avut un destin ce s-a desfăşurat între palat şi mănăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământari din istoria Europei.

Palatul Elisabeta va găzdui de 10 Mai, de la ora 17.00, o petrecere în grădină la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova.

La ora 19.00, în Parcul Regele Mihai I (Pavilion A - ExpoFlora - Herăstrău), va avea loc vernisajul expoziţiei "10 Mai - Ziua Regalităţii", desfăşurată sub auspiciile Familiei Regale a României, în prezenţa principesei Maria.

Lansarea volumului "Susţine cu a ta mână Coroana Română", scris de Majestatea Sa Margareta şi de principele Radu, publicat la editura Litera, va avea loc vineri, de la ora 12.00, în Sala "Mitiţă Constantinescu" a Băncii Naţionale a României.

La ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc concertul regal susţinut de Orchestra Naţională Radio dedicat sărbătorii zilei naţionale de 10 Mai. Repertoriul concertului va cuprinde "Imnul Regal", de E. Hübsch, „Simfonia concertantă în mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, KV 364”, de W. A. Mozart, şi "H. Berlioz: Simfonia fantastică, op. 14". Dirijor va fi Ricardo Casero, iar solişti, Erik Schumann, vioară, şi Răzvan Popovici, violă.

În acelaşi timp, la Hotelul Hilton, în salonul Le Diplomate, va avea loc Gala anuală a Asociaţiei Furnizorilor Casei Regale a României.

Principele Radu va lua parte la evenimentele prilejuite de inaugurarea Palatului Cultural din Blaj, care a cunoscut un amplu proces de restaurare. Palatul a fost ridicat în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Manifestările vor cuprinde ceremonia de inaugurare a palatului, concertul extraordinar susţinut de Camerata Regală, precum şi vernisajul unor expoziţii.

Duminică, de la ora 15.30, pe Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf", va avea loc finala Cupei Regelui la Oină, competiţie naţională ajunsă la a şasea ediţie.



















1227 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Lume,lume........ (Joi, 10 mai 2018, 7:55)

    gigiN [utilizator]

    ....va veti distra copios la circul duda-psd!!!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version