Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a scris, marți, peFacebookcă aștepta să se înscrie mai mulți candidați în cursa pentru șefia DIICOT. Procurorii Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă vor susține interviurile pentru funcție pe 11 mai.

Tudorel ToaderFoto: Facebook / Tudorel Toader

”Așteptam mai mulți candidați pentru șefia DIICOT !

La MJ, interviul se va desfășura pe data de 11.05.2018, începând cu orele 10.00!”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă îndeplinesc condiţiile pentru a candida la funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), urmând să susţină interviurile pe 11 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei, citat de Agerpres.

"Candidaţii declaraţi admişi cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale de participare la selecţie vor susţine un interviu în data de 11 mai 2018, ora 10,00, la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti", se precizează în anunţul postat pe site-ul MJ.

Daniel-Constantin Horodniceanu, actualul procuror-şef al DIICOT, şi Oliver-Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, sunt singurii candidaţi care s-au înscris pentru funcţia scoasă la concurs.

În luna martie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa că Daniel Horodniceanu trebuie să se înscrie în procedura de selecţie dacă va mai dori un mandat la conducerea DIICOT.

Procurorii au putut depune cereri de înscriere până la data de 7 mai inclusiv, la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.