Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au rămas în pronunțare în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, urmând ca sentința să fie anunțată pe 22 mai. Procurorii DNA au cerut ca președintele Senatului să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Acesta a susținut în fața judecătorilor că acuzațiile ce i se aduc se bazează pe ”mistificări”.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

UPDATE: Tăriceanu a refuzat să facă declarații de presă, pe motiv că a spus tot ceea ce avea de spus în sala de judecată. El a susținut în fața judecătorilor că acuzațiile pe care i le aduc procurorii DNA "se bazează pe mistificări şi contradicţii grave".

”Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (...) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (...) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu", a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.

UPDATE: Sentința în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi anunțată pe 22 mai. Tăriceanu nu a făcut niciun fel de comentarii.Decizia judecătorilor nu va fi una definitivă.

UPDATE: Procurorul DNA a cerut ca Tăriceanu să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru mărturie mincinoasă.

"Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul", a declarat, în instanţă, procurorul DNA, potrivit mediafax.

Procesul este în desfăşurare, avocatul preşedintelui Senatului solicitând excluderea probelor privind procesele legale privind interceptările efectuate pe baza mandatului de siguranţă naţională în perioada 2008-2014.

Președintele Senatului, prezent marți la Înalta Curte, a refuzat să facă orice fel de declarații înaintea ședinței de judecată, ignorându-i pe jurnaliști.

La termenul trecut, magistraţii au stabilit ca pe data de 8 mai să se desfăşoare dezbaterile finale în acest caz.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.