Șeful PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat „foarte sigur” că legile Justiției vor intra în vigoare „în această viață”, criticând în același timp faptul că președintele Klaus Iohannis „și-a permis să-i spună Curții (Constituționale) să nu decidă acum, să mai aștepte”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Sunt foarte sigur că în această viață aceste legi vor intra în vigoare”, a spus Dragnea, întrebat cum comentează faptul că Iohannis a decis să trimită pachetul de legi ale justiției la CCR și să sesizeze Comisia de la Veneția.

Liviu Dragnea susținut că există o „foarte mare groază” legată de unele prevedere din aceste legi și „probabil că unii dintre cei îngroziți l-au influențat pe președinte”.

Întrebat cine sunt aceste persoane „îngrozite”, Dragnea a vorbit despre „cei care au coordonat și stăpânit un sistem de influență nocivă și otrăvită asupra unor instituții, persoane cu funcții de conducere și care încă mai speră să gestioneze acest sistem care a generat încălcări grave ale drepturilor omului și foarte multe abuzuri”.

Dragnea a caracterizat drept „puțin, doar puțin exagerat„ faptul că „președintele și-a permis să-i spună Curții să nu decidă acum, să mai aștepte”.

„O să vedem, meciul continuă”, a mai spus Dragnea.