Dragoș Pătraru ar urma să prezinte joi, pe blogul său, înregistrări audio în care conducerea TVR îi insultă pe jurnaliști e de la știri pentru că sunt prea critici cu puterea, relatează Tolo.ro. Echipa Starea Nației se află în conflict deschis cu cei din conducerea postului public de televiziune pe care îi acuză de cenzură.

Dragos PatraruFoto: Captura TVR1

Echipa de la ”Starea nației”, cea mai audiată emisiune a postului, a intrat în posesia unor înregistrări audio, realizate chiar de către oameni din TVR, potrivit sursei citate. În ele se aude clar cum Doina Gradea îi insultă pe oamenii redacției de știri, referindu-se la ei în termeni vulgari, pentru că ziariștii încearcă să păstreze o distanță critică față de partidul aflat la putere.

Din înregistrări reiese că Doina Gradea este supărată că ziariștii încearcă să nu țină cont de cine e la guvernare! ”Ceea ce la orice canal public de televiziune din Europa apare în fișa postului, obligația de a fi în slujba cetățeanului, nu a Puterii, la TVR a ajuns un motiv pentru care să fii jignit”, spune unul dintre ziariștii de la ”Starea nației”.

Și în sesizarea adresată pe 26 aprilie Comisiei de Etică a TVR, Dragoș Pătraru povestește câteva dintre aceste dialoguri, insistând pe momentele în care redacția de știri este jignită de către președintele televiziunii publice. ”Nu e vorba de vreun interes al nostru, că majoritatea înregistrărilor nu sunt despre noi, ci despre colegii de la știrile TVR, ei sunt insultați! Oricum, starea libertății de exprimare în televiziune este deplorabilă, nu se mai poate așa!”. Există și dialoguri despre un reporter, o fată, care îi pusese întrebări socotite agresive Gabrielei Firea, în timp ce directorii TVR considerau că primarul trebuia elogiat, mai relatează sursa citată.

Jurnaliștii speră ca Parlamentul să reacționeze. ”Aici nu mai e vorba de Putere sau Opoziție, ci de ceva la fel de important ca înfruntarea politică democratică: e vorba despre libertatea de exprimare într-un loc unde românii au dreptul să fie corect informați. Un loc unde noi am venit cu inima deschisă”, spun ziariștii.

Înregistrările vor fi difuzate joi pe blogul realizatorului, patraru.ro, ”astfel încât oricine vrea să le preia, să o poată face”.