Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat miercuri, pentru 11 mai, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii, scrie Agerpres.

Toni GreblaFoto: AGERPRES

Aceasta este a patra amânare a sentinţei în dosar. Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni), efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale). În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.

DNA susţine că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru alegerile parlamentare din 2012 în cuantum total de 8.973 lei. În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Toni Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte sau alt tip de facilităţi comerciale.