Coloane de camioane la punctele de trecere a frontierei spre Ungaria. Mii de vehicule așteaptă peste cinci ore

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 2 mai 2018, 9:42 Actualitate | Esenţial


Camion Volvo
Foto: Volvo Trucks
Principalele puncte de trecere a frontierei spre Ungaria sunt aglomerate, miercuri, pe arterele dedicate ieşirii din ţară a camioanelor, formându-se coloane lungi, care ajung până la zece kilometri la Nădlac II, unde şoferii aşteaptă peste cinci ore, scrie news.ro. Coloanele s-au format după ce Ungaria a interzis traficul de mare tonaj pe parcursul zilei de marţi.

Mii de vehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone aşteaptă să intre în Ungaria prin principalele vămi din vest, precum Nădlac II, Borş şi Petea, unde sunt formate coloane de câţiva kilometri.

Ungaria a ridicat restricţia de 24 de ore de acces pentru automarfare marţi la ora 23,00 (ora României), aplicată pentru că ziua de 1 Mai a fost nelucrătoare, iar coloanele au început să se formeze la miezul nopţii.

Miercuri dimineaţă, la Nădlac II, pe autostradă, se formase o coloană de zece kilometri. Conform Poliţiei de Frontieră, aici se aşteaptă cel puţin cinci ore pentru control, deşi se lucrează pe patru artere de ieşire pentru automarfare. La Petea (Satu Mare), se aşteaptă cel puţin trei ore, dar aici se lucrează pe o singură arteră pentru camioane, iar la Borş (Bihor) se aşteaptă aproape o oră şi se lucrează pe trei artere.

Pe parcursul zilei de miercuri, coloanele s-ar mai putea mări, iar traficul ar urma să revină la normal abia joi.

Tranzitarea frontierei cu Ungaria cu autoturisme şi autocare se se face în mod obişnuit, fără a se înregistra timpi de aşteptare mai mari de 15 minute.





















316 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version