Militarul român Marius Valentin Ionescu, rănit luni în Afganistan împreună cu alți șapte colegi, a fost transportat în cursul zilei de marți la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă, anunță Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.

Militari romani in AfganistanFoto: MApN

Potrivit sursei citate, plutonierul major Valentin Ionescu a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat inițial la spitalul militar din Kandahar (sudul Afganistanului).

Ceilalti șapte militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor", răniți și ei în incidentul produs luni, au fost externați și s-au întors în campusul batalionului românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detașamentului, mai informează ministerul în comunicat.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) reamintește că cei opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie - august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane, explică MApN.

Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

MApN amintește totodată că în timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.