O fetiță de 5 ani a fost violată și ucisă cu brutalitate în Baia Mare, trupul ei fiind găsit luni noapte după ce în timpul zilei dispăruse de acasă, scrie presa locală.

PolitiaFoto: Politia Romana

Părinţii au fost transportaţi la spital după ce au aflat ce s-a întâmplat cu fetiţa lor şi au necesitat îngrijiri medicale datorită şocului primit, potrivit actualmm.ro.

UPDATE 14.45 Micuța a fost găsită moartă de sora ei în vecinătatea imobilului în care locuieşte familia, potrivit Agerpres.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, însoţiţi de echipe din cadrul IPJ Maramureş, se află la faţa locului pentru a cerceta zona şi a identifica probe.

Bunica micuţei a declarat presei că aceasta a dispărut de acasă luni în jurul prânzului, în timp ce mama ei spăla casa scărilor din imobil, iar trupul neînsufleţit al fetiţei a fost găsit de sora acesteia, în vârstă de 17 ani.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat marţ că dispariţia fetiţei a fost semnalată la numărul 112 foarte târziu iar ulterior cadavrul a fost descoperit de sora minorei într-o clădire apropiată de domiciliul familiei.

"Tatăl fetiţei le-a precizat procurorilor implicaţi în cercetarea cazului şi poliţiştilor că fetiţa a dispărut luni, în jurul orei 15,00, iar semnalarea dispariţiei a fost făcută abia în jurul orei 23,30, foarte târziu din momentul constatării dispariţiei. (...) Cadavrul fetiţei a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare iar în urma necropsiei se va stabili cauza decesului. Rezultatele ar putea fi comunicate în cursul zilei de azi", a spus Florina Meteş.

Locul unde a fost găsit trupul fetiţei este în zona fostei clădiri administrative a Combinatului Cuprom Baia Mare (str. Electrolizei), locuită în majoritate de familii de romi care au fost mutate de primărie în ultimii ani de pe malul pârâului Craica.