Harghita: O fetiţă de patru ani a ajuns la spital după ce a mâncat o prăjitură care conţine marijuana. Poliţia face anchetă

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 29 aprilie 2018, 18:53 Actualitate | Esenţial


Marijuana
Foto: PhotoExpress
O fetiţă în vârstă de patru ani a ajuns duminică la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc după ce s-a intoxicat cu marijuana. Reprezentanţii Poliţiei Harghita spun că fetiţa mâncase o prăjitură pe a cărei etichetă era specificat că are în componenţă marijuana şi care provenea din Olanda, relatează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, fetiţei de patru ani i s-a făcut rău şi a fost dusă de părinţi la spital, unde medicii au stabilit că, cel mai probabil, a suferit o intoxicaţie cu marijuana.

Fetiţa a rămas internată în unitatea medicală şi va rămâne sub supravegherea medicilor.

Părinţii le-au povestit poliţiştilor că fetiţa a mâncat o prăjitură care avea printre ingrediente şi marijuana, fiind specificat pe etichetă. Reprezentantul Poliţiei a precizat pentru News.ro că prăjitura provine din Olanda, unde este permisă comercializarea unor astfel de produse.

Conform sursei citate, poliţiştii fac verificări pentru a stabili dacă părinţii ştiau că prăjitura conţine marijuana, cum au intrat în posesia ei şi cine i-a dat-o fetiţei să o mănânce.



















2030 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    :)) (Duminică, 29 aprilie 2018, 20:35)

    The Saker [utilizator]

    so funny :))
  • +1 (1 vot)    
    Ha (Duminică, 29 aprilie 2018, 21:11)

    mumuishere [utilizator]

    Ar fi primul caz din istorie...
    Mai exista produse cu cânepa dar provin din plante in care a fost anulat (genetic) THC-ul.
  • +1 (1 vot)    
    heheh (Duminică, 29 aprilie 2018, 22:00)

    john70 [utilizator]

    S-au ridicat vizele cu Canada care va legaliza in curand. Pe ei, romani!
  • +2 (2 voturi)    
    Hai că-i amuzant ! (Duminică, 29 aprilie 2018, 22:42)

    Sparafucile [utilizator]

    In schimb , din farmacii au disparut de citeva decenii picaturile Davilla , absolut miraculoase pentru durerile de stomac si intestine . De ce au disparut ? Contineau o substanta usor opiacee si obtinerea aprobarilor pentru fabricarea lor in farmacii devenise greoaie si impovaratoare . Si ar mai fi un motiv : erau SCANDALOS de ieftine :))


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version