Sari direct la conținut

G4Media: Meleșcanu i-ar fi prezentat premierului un al doilea memorandum privind ambasada din Israel

HotNews.ro

Ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, i-ar fi prezentat premierului Viorica Dăncilă un al doilea memorandum pe tema mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care este mult diluat față de primul, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Acest al doilea memorandum a fost elaborat după criticile dure ale președintelui Klaus Iohannis la adresa lui Liviu Dragnea, potrivit surselor citate.

Ar fi vorba despre un așa-numit ”memorandum individual”, dar nu este clar nici ce conține acest al doilea memorandum, nici dacă a fost sau nu adoptat în ședința de guvern de marți, înainte de vizita premierului în Israel.

Ministerul de externe nu au răspuns întrebărilor G4Media.ro.

Potrivit surselor G4Media.ro, acest al doilea memorandum a fost elaborat după criticile dure ale președintelui Klaus Iohannis la adresa lui Liviu Dragnea, care a confirmat că Guvernul a adoptat un memorandum pentru mutarea ambasadei la Ierusalim. Noul document ar conține în mod explicit referiri la faptul că în acest moment nu sunt favorabile argumentele pentru mutarea ambasadei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro