DNA a anunţat vineri că procurorii au început urmărirea penală împotriva fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu,pentru infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată,după obţinerea avizului favorabil din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

Sebastian Vladescu (foto arhiva)Foto: Agerpres

”Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Președintelui României, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul VLĂDESCU SEBASTIAN, care la data unora dintre fapte a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită (două infracțiuni), trafic de influență în formă continuată”, arată un comunicat de presă al DNA.

Sebastian Vlădescu a fost audiat vineri la DNA. Acesta a declarat la intrarea în sediu că îl surprind declarațiile, potrivit Agerpres.

Pe 18 aprilie, procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu.

Ulterior, pe 24 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, avizul privind cererea de urmărire penală a lui Sebastian Vlădescu.

"Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti - Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)", preciza DNA.

În aceeaşi cauză, sunt urmăriţi penal fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă, fostul angajat al Ministerului Finanţelor Mircea-Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, ambii acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, şi Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.