PSD vrea să acapareze politic BNR, punând sub semnul întrebării independența acestei instituții, ceea ce contravine interesului României, a acuzat vineri președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută în condițiile în care premierul a refuzat să vină la discuțiile convocate de șeful statului pe tema relației Guvern-BNR. De altfel, Iohannis i-a cerut demisia premierului, pe motiv că nu înțelege atribuțiile constituționale ce îi revin.

Klaus Iohannis si Viorica DancilaFoto: Presidency.ro

”Întâlnirea urma să aibă ca temă centrală conflictul între Guvern și PSD, pe de o parte, și Banca Națională, pe cealaltă parte. Asupra acestor chestiuni m-am mai exprimat și vreau doar să repet două lucruri. Rolul Băncii Naționale a României este unul foarte clar determinat și calitatea principală a Băncii Naționale a României este independența ei față de voința politică, față de Guvern și față de alte autorități ale statului”, a spus șeful statului.

Iohannis a mai precizat că atacurile PSD la adresa băncii naționale vizează, de fapt, acapararea instituției. ”Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării și chestionează această independență. Acest lucru s-a putut vedea din declarațiile unor personaje din conducerea PSD și mă îngrijorează. BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD. BNR trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României. A doua chestiune. Chiar și așa, este de dorit ca politicile BNR și politicile guvernului să fie într-o măsură rezonabilă corelate – asta înseamnă discutate. Pentru că, evident, nu s-a întâmplat acest lucru, am dorit să mediez între ei. Doamna Dăncilă nu a înțeles acest lucru”, a afirmat el.