Raed Arafat: Convingeţi ministrul Educaţiei să termine cu prostia că pentru a preda trebuie să ai doctorat

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 26 aprilie 2018, 22:08 Actualitate | Esenţial


Raed Arafat
Foto: Agerpres
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat joi seară, la evenimentul intitulat Gala Elitelor Medicale Transilvane, că nu ar trebui să fie nevoie de doctorat pentru a putea preda în învăţământul universitar.

"Este momentul să recunoaştem aspectele care trebuie să fie într-adevăr de calitate şi aspectele care sunt impuse (...). Convingeţi ministrul Educaţiei să termine cu prostia că pentru a preda trebuie să ai doctorat. Eu sunt fără doctorat şi am multe de transmis (...). Sunt cadre didactice aici. Nu trebuie să ai doctorat ca să predai. Să-mi explice cineva de ce trebuie să ai doctorat ca să predai! Sunt mulţi oameni care n-au şi care pot să transmită mult generaţiilor care urmează. Şi trebuie să ne uităm la calitate, nu la hârtie şi la prostia pe care au impus-o unii fără absolut niciun motiv", a spus Raed Arafat în faţa celor prezenţi la eveniment, după ce a primit un premiu din partea organizatorilor, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, cel puţin în domeniul învăţământului medical trebuie să se renunţe la obligativitatea deţinerii titlului de doctor pentru cadrele didactice.

"Sper ca Clujul, centru universitar de elită, să fie cel care merge la ministrul Educaţiei şi să spună că, cel puţin în medicină, să scoată prostia asta. E o provocare pe care o pun pe masă şi sper cândva să văd pe cineva că o face", a mai spus Arafat.

În cadrul Galei Elitelor Medicale Transilvane au fost acordate 45 de premii, printre cei premiaţi numărându-se, "pentru excelenţă în susţinerea sistemului medical românesc", secretarul de stat Raed Arafat şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a lipsit de la eveniment şi a fost reprezentată de un consilier.

Gala Elitelor Medicale Transilvane este la a treia ediţie şi este un eveniment organizat de Clujul Elitelor şi Ziar Medical.


Citeste mai multe despre   
















2221 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    gura! (Joi, 26 aprilie 2018, 22:20)

    karula [utilizator]

    Zi sa mori tu, mai sunt niste retarzi care trebuie pusi pe niste posturi?
  • 0 (8 voturi)    
    Daaa (Joi, 26 aprilie 2018, 22:51)

    mitg [utilizator]

    “ Eu sunt fără doctorat şi am multe de transmis”

    Precum modul in care poti fi o lichea pesedista, cum sa ai afaceri banoase, cum sa faci isterii cand iti zgarie cineva Audi-ul si altele ...
  • -1 (1 vot)    
    Doctina PSD... (Vineri, 27 aprilie 2018, 15:17)

    taro [utilizator]

    -facultate fara Bac
    -angajare fara Diploma
    -predare la universitate fara Doctorat...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version