Președintele Klaus Iohannis a spus joi că este îngrijorat de ”secretomania” în care a fost organizată plecarea în Israel a premierului Viorica Dăncilă, precizând că aceasta nu a avut niciun mandat și nu a reprezentat România la discuțiile cu oficialii israelieni. El a mai spus că nu știe ”ce înțelegeri secrete” face Liviu Dragnea cu evrei, dar speră că președintele Camerei Deputaților va avea bunul-simț să le explice românilor ce a căutat acolo.

Iohannis si DragneaFoto: Presidency.ro

”Această vizită pe care o face premierul și, se pare, președintele Camerei Deputaților are câteva ciudățenii. Una dintre ele este că nu au venit la discuții (...) nu a avut niciun mandat acolo, a vorbit strict în numele guvernului și nu pentru România. M-a îngrijorat secretomania în care s-a organizat această plecare”, a declarat Iohannis, la Bacău, întrebat de jurnaliști dacă a avut discuții cu premierul Dăncilă înainte de plecarea acesteia în Israel.

Iohannis a mai spus că nu s-a mai pomenit ca un premier să anunțe cu o seară înainte că pleacă într-o deplasare, fără să spună care este scopul vizitei. El a adăugat că secretomania a fost și mai mare în cazul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, despre a cărui vizită s-a aflat abia după ce a ajuns la Tel Aviv. ”Nu știu care sunt dedesubturile acestei abordări, cine știe ce înțelegeri face acolo cu evrei. Sper că după revenire să aibă bunul-simț să explice românilor ce au făcut acolo”, a comentat șeful statului.