Petre Daea: România, din punct de vedere agricol-structural, este ruptă / Trebuie zootehnizată ţara

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 26 aprilie 2018, 14:01 Actualitate | Esenţial


Petre Daea
Foto: Facebook / Petre Daea
România este "ruptă" din punct de vedere agricol-structural şi trebuie zootehnizată, a declarat joi ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu prilejul lansării unui nou parteneriat pentru promovarea produselor româneşti şi producătorilor locali în marile lanţuri de magazine, transmite Agerpres.

"România, din punct de vedere agricol-structural, este ruptă. În producţia vegetală, tehnica suplimentară, însuşirea noilor tehnologii, contribuţia fermierilor, modul de lucru al acestora, organizarea exploataţiilor au reuşit să aducă ţării un supliment de producţie extrem de important, prin randamente care se pot compara cu orice ţară din vestul Europei, cu orice ţară parteneră din UE sau în afara UE. Rezultatele din 2017 plasează România în prima poziţie la floarea soarelui şi porumb, suntem în faţa Franţei la producţia de porumb, dar cu ce folos când această producţie, acest produs nu poate fi consumat în ţară, pentru că nu avem efectivele de animale care să consume producţia importantă de porumb", a afirmat ministrul Agriculturii.

Petre Daea a subliniat că, prin condiţiile pedoclimatice favorabile, România rămâne un cultivator important de cereale.

"Pentru a fi util pentru ţară, pentru a fi benefic pentru consumatori, pentru a fi util şi benefic pentru fermieri trebuie zootehnizată ţara. Două specii - pasărea şi porcul - sunt principalii consumatori de porumb din România, de cereale din România", a spus ministrul Agriculturii, care a adăugat că România deţine 4,8 milioane de hectare de păşuni şi fâneţe, o suprafaţă echivalentă cu cele din Olanda, Elveţia şi Belgia, cumulate.

România nu are încărcătura de animale pe care o poate avea, iar taurina de carne poate folosi această resursă, cele două obiective din spatele zootehnizării României fiind creşterea producţiei şi respectiv promovarea şi valorificarea acestei producţii prin lanţurile de magazine.



















1765 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    logica de fier (Joi, 26 aprilie 2018, 14:07)

    tearoftime [utilizator]

    Poate ne explica nenea Daea cum ajuta ajutoarele sociale acordate unor comunitati intregi zootehnologizarea sau agricultura.
    Eu daca vreau sa iau pe cineva la tara sa imi sape in curte cu 150 de lei pe zi, nu vine nimeni.
    Toti stau la carciuma pe ajutoare sociale si pensii de handicap.
  • +3 (3 voturi)    
    ? (Joi, 26 aprilie 2018, 14:59)

    uzu [utilizator]

    parlamentul e deja rezolvat, ca-i plin de animale.
  • +1 (1 vot)    
    Doua specii: (Joi, 26 aprilie 2018, 15:25)

    Bandixit [utilizator]

    "... pasarea si porcul." :)))
    Daca pot aprecia ceva la Dragnezia guvernamentala in care ne chinuim de cativa ani, acel ceva e Daea: umor involuntar garantat si irezistibil.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri