CCR: Legea privind înființarea Liceului catolic din Târgu Mureș încalcă autonomia locală și principiul separației puterilor în stat

de R.P.     HotNews.ro
Joi, 26 aprilie 2018, 13:32 Actualitate | Esenţial


Liceul Teologic Romano-Catolic din Targu Mures
Foto: Google Street View
Legea privind înființarea Liceului catolic din Târgu Mureș este neconstituțională întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat și principiul autonomiei locale, se arată în motivarea deciziei Curții Constituționale a României.

Judecătorii care au admis sesizarea depusă de PNL și PMP spun că legea contravine separației puterilor în stat pentru că Parlamentul a legiferat într-un domeniu care aparține puterii executive. În plus, dispozițiile sunt discriminatorii pentru că vizează un caz individual, și nu relații sociale generale.

”O lege, adoptată în condiţiile de mai sus, contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. (...) Dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege”, se arată în motivare.

Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă.

Magistrații CCR mai spun că legea supusă controlului de constituţionalitate are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit, respectiv pentru înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc. Or, potrivit dispozițiilor art.61 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, ”reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, iar pentru învăţământul special liceal şi special postliceal, reţeaua şcolară se organizează de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu consultarea partenerilor sociali şi cu avizul conform al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”.

Astfel, dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular aparține autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare. Curtea apreciază că Parlamentul nu se poate substitui autorităților administrației publice locale și nu poate organiza reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar, ci are doar atribuţia constituţională de a crea cadrul legislativ necesar organizării învățământului de toate gradele în unități de stat, particulare și confesionale. Pentru aceste motive, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului autonomiei locale.

Patru judecători au făcut opinie separată și au susținut că legea este constituțională pe motiv că ”principiul autonomiei locala nu presupune, însă, totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ -teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţional”. Cei patru judecători sunt: Marian Enache, Petre Lăzăroiu, Simona - Maya Teodoroiu și Varga Attila.



















1689 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    De ce? (Joi, 26 aprilie 2018, 14:05)

    mos ion roata [utilizator]

    De ce trebuie o lege ca sa se infiinteze sau desfiinteze un liceu teologic al unui cult religios oficial in Romania? Ce treaba are statul sau politicul in asta? Daca Biserica Catolica vrea sa infiinteze liceul n-are decat.....In aceiasi ordine de idei liceele tologice ortodoxe sunt inafara legii??? Dar alte licee catolice care mai exista? Dar unitatile scolare baptiste,penticostale.....?
    • -2 (4 voturi)    
      pt ca (Joi, 26 aprilie 2018, 15:54)

      Djokovic [utilizator] i-a raspuns lui mos ion roata

      pt ca asa functioneaza o societate. dupa legi. Apoi...Biserica Catolica daca isi face liceul din ce buget plateste profesorii? Nu cumva tot din bugetul statului roman? Ba da. Pe logica ta isi face oricine liceu, care apoi sa functioneze pe banii statului. Pai ce, daca Biserica Catolica are dreptul, de ce sa nu-si faca si Scoala de Yoga. Fac liceul, apoi cer ca statul sa plateasca niste preofesori. De ce ar avea mai putine drepturi decat Biserica Catolica? Si la fel oricine? Vrea nea Ghita liceu la Poplaca? Infiinteaza un liceu. Plateste statul profesorii.
      Si tot asa.
      Si sa nu-mi spui ca Biserica ar finanta singura liceul, ca tot de la stat l-ar finanta. Exact pe principiul pe care niste ministere finanteaza niste cluburi sportive. Cica din banii lor, de parca banii ministerelor pica din cer, nu de la buget. La fel si cu Biserica Catolica....
      • +2 (4 voturi)    
        logica mea e alta (Joi, 26 aprilie 2018, 16:04)

        mos ion roata [utilizator] i-a raspuns lui Djokovic

        statul nu are de ce sa finanteze nici un fel de unitate scolara teologica.Nici direct,nici indirect. In rest...drobul de sare poate cadea oricand in capul cuiva.
        • -2 (2 voturi)    
          statul (Joi, 26 aprilie 2018, 20:48)

          Djokovic [utilizator] i-a raspuns lui mos ion roata

          statul are dreptul sa finanteze ce licee vrea el, nu ce licee vrea biserica catolica...nu poate fii obligat de catre biserica catolica sa ii infiinteze ei liceu, ca asa vrea ea
    • 0 (2 voturi)    
      pentru ca, (Joi, 26 aprilie 2018, 19:58)

      iodixit [utilizator] i-a raspuns lui mos ion roata

      se dorea infiintarea acestui liceu nu ca unul particular, ci ca unul de stat, unde guvernul sa contribue cu bani. au facut niste matrapazlicuri in acte la mures si au fost nevoiti sa desfiinteze liceul, iar don corleone, ca sa-i pupe-n biiiiip pe unguri a dat repede o lege. el e inginer si hot de meserie. nu se pricepe sa respecte legile, mai bine le schimba dupa cum ii cad lui bine!
      acum ai inteles?
  • 0 (2 voturi)    
    cei patru (Joi, 26 aprilie 2018, 14:19)

    ber [utilizator]

    Daca patru judecatori au vazut in mod cu totul contrar inseamna ca: sau Curtea Constitutionala e bolnava, sau sistemul de legi din Romania e bolnav deoarece permite interpretari diferite ale unui fapt. Or fi amandoua bolnave?
  • +1 (3 voturi)    
    Kelemene, ce mai spui? (Joi, 26 aprilie 2018, 14:31)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    V-a tras-o! l Las' ca va descurcati - hoti, voi, hoti si cei cu care v-ati inhaitat ca sa furati impreuna. Nu sunt anti- maghiar, ci doar anti- adunatura de borfasi udmr pe care o conduci ca sa nenorocesti România.
  • +1 (1 vot)    
    buna treaba (Joi, 26 aprilie 2018, 14:32)

    bogdan1477 [utilizator]

    Cu ocazia asta PS a impuscat 2 iepuri de-odata: nu-si ostilizeaza electoratul anti-udmr, ala mindru ca e roman si nu isi ostilizeaza nici UDMR, caruia ii va spune ca asha a decis CCR, dar daca sunteti baieti gigei si ma ajutati in lupta cu tariceanu, gasim noi o metoda s-o dregem.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version